16.6 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialSUA: Doi frați gemeni, născuți în ani diferiți

SUA: Doi frați gemeni, născuți în ani diferiți

Doi frați gemeni au venit pe lume în SUA la mai puțin de două minute unul după celălalt, dar vor figura în acte cu ani de naștere diferiți, a relatat sâmbătă portalul 'ABC News'.

Micuța Jaelyn Valencia s-a născut la ora 23.59, în ultima zi din 2015, iar fratele ei, Luis Valencia Jr., și-a făcut apariția la ora 00.02, în prima zi din 2016.

'Nu mă așteptam să am doi copii. Este o binecuvântare să am doi, un băiat și o fată, de Anul Nou', a declarat fericitul tată din San Diego (California).

Soția lui urma să nască la sfârșitul lunii ianuarie, dar, din cauza unor complicații, a fost internată mai devreme. Starea sănătății mamei și celor doi micuți este satisfăcătoare, așa încât se poate spune că pentru ei anul 2015 s-a sfârșit cu bine, iar 2016 a început la fel.

Un motiv în plus de bucurie este acela că, pe viitor, vor avea 'două serbări pentru aniversarea zilei de naștere în două zile consecutive', a mai spus tatăl gemenilor potrivit Agerpres.

Cele mai citite

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...
Ultima oră
Pe aceeași temă