13.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialCând va avea loc premiera celui de-al şaselea sezon din "Urzeala tronurilor"

Când va avea loc premiera celui de-al şaselea sezon din “Urzeala tronurilor”

Premiera celui de-al şaselea sezon al serialului “Urzeala tronurilor” va avea loc pe 24 aprilie, pe micile ecrane nord-americane, au anunţat, joi, reprezentanţii postului HBO, potrivit Mediafax.

Deocamdată, publicul cunoaşte foarte puţine detalii despre intriga următorului sezon al serialului. Cu toate acestea, un teaser lansat la sfârşitul anului 2015 sugerează faptul că sezonul al şaselea va oferi telespectatorilor o explicaţie şi, totodată, o completare a unui moment dramatic din sezonul al cincilea, când unul dintre personajele principale ale serialulu, Jon Snow, interpretat de actorul Kit Harington, a fost înjunghiat de subalternii săi din Rondul de Noapte.

Totodată, în noul sezon va reveni personajul Bran Stark, interpretat de Isaac Hempstead, care nu a mai apărut în serial din sezonul al patrulea. Printre personajele noi care vor apărea în sezonul şase se află Three-Eyed Raven, jucat de Max von Sydow, şi Dickon Tarly, interpretat de Freddie Stroma. Actorul Ian McShane va debuta şi el în aces sezon, într-un rol care nu a fost deocamdată dezvăluit.

Citeşte şi: Noul volum din seria ”Cântec de gheață și foc”, amânat

Fiecare sezon din “Urzeala tronurilor” a avut premiera la începutul primăverii, între sfârşitul lunii martie şi mijlocul lunii aprilie, deoarece această perioadă are o importanţă strategică pentru HBO. Episoadele unor seriale de televiziune trebuie să fie difuzate înainte de încheierea procesului de votare pentru stabilirea nominalizărilor la premiile Emmy, pe 24 iunie în acest an, pentru ca producţiile în cauză să fie eligibile pentru aceste premii.

Ultimul episod din al cincilea sezon al serialului “Urzeala tronurilor” a fost difuzat pe 14 iunie, cu o zi înainte de încheierea procesului de votare pentru nominalizările de la premiile Emmy. Ulterior, “Game of Thrones” a stabilit recordul de premii Emmy obţinute de un serial într-un singur sezon, câştigând 12 trofee, inclusiv la categoria “cel mai bun serial dramă”.

Episodul final din al cincilea sezon al serialului “Urzeala tronurilor” a generat cea mai mare audienţă din istoria acestui show TV, cu o medie de 8,11 milioane de telespectatori. De asemenea, “Urzeala tronurilor” a fost cel mai piratat serial TV în anul 2015.

Citeşte şi: Este OFICIAL. Jon Snow nu a murit. Ce imagine au publicat producătorii Urzeala tronurilor

Urzeala tronurilor” a devenit un fenomen global încă de la lansare, fiind, totodată, cel mai iubit serial din istoria HBO. Anul trecut, serialul a fost cel mai căutat produs de televiziune de pe motorul de căutare Google şi cel mai dezbătut serial pe conturile reţelei de socializare Facebook din Statele Unite.

Inspirat din seria de romane “Cântec de gheaţă şi foc/ A Song of Ice and Fire”, de George R. R. Martin, serialul “Urzeala tronurilor” are o acţiune amplasată într-un regat fictiv, numit Westeros. Magia, aventurile eroice şi elementele fantastice vin în completarea acţiunii din “Urzeala tronurilor”.

Citeşte şi: Cine conduce topul celor mai piratate seriale în 2015

Scriitorul George R. R. Martin a început să lucreze la această serie în 1991, primul volum fiind publicat în 1996. Planificată iniţial ca trilogie, seria cuprinde până în prezent cinci romane publicate şi încă două aflate în stadiul de proiect. Romanele din această serie au fost traduse în peste 20 de limbi, inclusiv în română, şi s-au vândut în peste 15 milioane de exemplare pe plan mondial.

Cele mai citite

MESAJE DE PAȘTE 2024: Trimite cele mai frumoase urări de Înviere

O selecţie a celor mai inspirate:mesaje de Paşte, felicitări şi urări de Înviere care pot fi trimise prin SMS apropiaţilor, în noaptea de înviere. SMS DE PAŞTE, URĂRI DE PAŞTE, MESAJE DE...

Dinamo și-a aflat adversara din semifinalele EHF European League

Dinamo Bucureşti și-a aflat adversara din semifinalele EHF European League. Astfel, conform tragerii la sorți de vineri, „Dulăii” se vor lupta pentru un loc...

Directorul CIA se află la Cairo pentru întâlniri privind conflictul din Gaza

Directorul CIA, William Burns, a sosit în capitala egipteană Cairo pentru întâlniri pe tema conflictului din Gaza, potrivit unor surse de la aeroportul din...
Ultima oră
Pe aceeași temă