23.4 C
București
sâmbătă, 28 septembrie 2024
AcasăSportAntonescu: Săptămâna viitoare depun proiectul pe amnistie

Antonescu: Săptămâna viitoare depun proiectul pe amnistie

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marţi, că proiectul anunţat anterior privind amnistierea aleşilor locali va fi iniţiat săptămâna viitoare, precizând că urmează o discuţie pe această temă în USL, dar social-democraţii nu au niciun motiv să fie împotrivă, relatează Mediafax.

„La începutul săptămânii viitoare fie vom actualiza un proiect… dar nu ştiu foarte bine că el este la Cameră (Deputaţilor, n.r.), fie vom iniţia unul la Senat în vederea acestei amnistii”, a declarat Antonescu, în urma unei întrebări legate de anunţul făcut anterior privind aministirea aleşilor locali.

„Premierul a spus să fac o hârtie… în fine eu nu ceream un spaţiu la RA-APPS sau un post la Guvern, deci nu pot să-i fac o hârtie premierului, dar fac un proiect şi sigur că-l vom discuta în USL pentru a fi susţinut. Nu am emoţii în această privinţă, pentru că în ce priveşte intenţia şi vicepremierul Dragnea în mai multe rânduri şi chiar după această intervenţie a mea şi premierul Ponta au spus că doresc şi nu au niciun motiv să nu dorească”, a mai spus liderul PNL.

De asemenea, prim-vicepreşedintele PNL Klaus Iohannis a declarat că o astfel de lege este una oportună şi justificată de faptul că legislaţia naţională nu a fost adaptată la cea europeană.

„Sunt de părere că pentru a rezolva problema care a apărut în România este oportună o lege pe amnistierea administrativă. Sunt foarte mulţi primari, probabil şi viceprimari şi consilieri locali în aceeaşi situaţie, care s-au trezit în situaţie de cvasi-incompatibilitate fiindcă legiuitorul nu adaptat legislaţia românească la legislaţia europeană”, a declarat Iohannis.

Prim-vicepreşedintele PNL a precizat că în paralel este necesară inclusiv o modificare a legislaţiei în acest domeniu.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă