23.4 C
București
sâmbătă, 28 septembrie 2024
AcasăSpecialDNA: Dan Voiculescu, fiica lui şi Sorin Alexandrescu au tergiversat ancheta

DNA: Dan Voiculescu, fiica lui şi Sorin Alexandrescu au tergiversat ancheta

Dan Voiculescu, fiica acestuia Camelia şi Sorin Alexandrescu au tergiversat finalizarea dosarului de şantaj în care au fost deferiţi justiţiei marţi şi i-au şicanat pe anchetatori, după ce au făcut 22 de cereri şi cinci plângeri, multe cu conţinut similar, din care reieşea că ei ştiau deja probele, relatează Mediafax.

Procurorii anticorupţie arată, în rechizitoriul transmis la instanţă în acest dosar, că Dan Voiculescu, Camelia Voiculescu şi Sorin Alexandrescu au avut o atitudine şicanatoare la adresa anchetatorilor.

La capitolul „Atitudinea avută de învinuiţi şi inculpat în cursul procedurii de prezentarea a materialului de urmărire penală”, procurorii arată că, începând cu 29 august, au fost întreprinse demersurile necesare prezentării materialului de urmărire penală.

„În timp ce învinuiţii Pop Şerban şi Matiescu George Daniel au reuşit într-un termen rezonabil să studieze materialul de urmărire penală, şi au participat la încheierea proceselor-verbale, ceilalţi învinuiţi şi inculpatul au manifestat o atitudine de tergiversare a acestei proceduri motiv pentru care, prin Rezoluţia nr. 129/P/2013 din 12 septembrie a fost fixat un termen considerat rezonabil în vederea finalizării procedurii prezentării materialului de urmărire penală”, se arată în rechizitoriul transmis instanţei.

DNA arată că relevantă cu privire la atitudinea avută de cei trei în timpul procedurii prezentării materialului de urmărire penală sunt procesele verbale făcute de anchetatori referitor la activităţile desfăşurate, pe zile, şi în care s-au consemnat materialele examinate de către persoanele care au calitatea de învinuit sau inculpat în cauză.

Chiar şi după fixarea termenului de 20 septembrie pentru finalizarea prezentării materialului de urmărire penală şi respingerea plângerii făcută de către învinuiţi împotriva acestei rezoluţii, celor trei li s-a permis să studieze materialul de urmărire penală, până la 26 septembrie inclusiv, arată procurorii.

„În toată această perioadă de timp, au fost formulate un număr de 22 de cereri de către apărătorii inculpatului şi ai învinuiţilor, multe dintre acestea cu conţinut similar, formulate în scop vădit de tergiversare şi şicanare a organului de urmărire penală, din conţinutul cărora rezulta cu certitudine că atât inculpatul, cât şi învinuiţii cunoşteau în detaliu întreg materialul de urmărire penală.
De asemenea, au fost formulate un număr de 5 plângeri împotriva actelor şi măsurilor procurorului, toate fiind soluţionate”, spun anchetatorii.

Procurorii mai arată că Dan Voiculescu s-a prezentat o singură dată la DNA, iar fiica sa, de două ori, lăsând cereri prin care îşi afirmau disponibilitatea de a semna, pur şi simplu, procesele verbale atunci când vor finaliza toţi învinuiţii studiul materialului de urmărire penală.

„Acestor elemente de fapt, relevante pentru a demonstra intenţia de tergiversare manifestată de inculpat şi învinuiţi li se subsumează şi cererile formulate în faţa instanţei prin care au solicitat şi obţinut fotocopii ale dosarului de urmărire penală, cu mult timp înaintea datei de 29 august când a început procedura prezentării materialului de urmărire penală. Pe cale de consecinţă, având în vedere termenul rezonabil fixat de către procuror pentru studierea materialului de urmărire penală, respectiv perioada 29 august – 25 septembrie şi intenţia vădită de tergiversare manifestată de persoanele cercetate, la data de 27 septembrie, orele 10:00 s-a decis întreruperea acestei activităţi”, se menţionează în rechizitoriu.

Fondatorul trustului Intact, Dan Voiculescu, şi fiica sa Camelia au fost trimişi în judecată, alături de dierctorul general Antena TV Group SA, Sorin Alexandrescu, şi de fostul şef ANAF, Şerban Pop, în dosarul privind şantajarea administratorului RCS&RDS Ioan Bendei.

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă