Dacă actualul scandal va escalada şi se va ajunge în urma presiunii publice la moratoriu pe gazele de şist, peste noapte, fără analiză serioasă de impact, nu doar guvernanţii vor fi blamabili de amatorism şi laşitate, ci şi companiile.
În punctul în care au ajuns azi lucrurile cu Roşia Montană, nu mai foloseşte nimănui să repetăm cauzele crizei, cine şi cum e de vină etc. Important e de făcut un pas mai departe şi arătat cum se poate ieşi din blocajul şi polarizarea deja periculoase; guvernul, mă gândesc, ar trebui să fie primul interesat. Decredibilizarea acestui proiect şi, în proces, a guvernului USL ca promotor de investiţii ameninţă să delegitimeze şi alte iniţiative din energie, precum exploatările de gaz neconvenţional sau revizuirea regimului redevenţelor la OMV-Petrom. Cum ar putea publicul să accepte că aceste negocieri se poartă cu bună-credinţă şi profesionalism, după ce a văzut în cazul Roşia Montană?
În primul rând, legea trebuie retrasă din parlament de către iniţiator. Ca să ne arate că legea nu e scrisă de consultanţii RMGC (că s-au mai văzut cazuri), ministrul Şova are obligaţia să nominalizeze urgent echipa de funcţionari cu care a lucrat la redactare, fără a mai cere diversionist rapoarte de la Servicii. Între timp, Băsescu e bine să se abţină de la alte comentarii.
Dacă e în continuare convins de utilitatea şi fezabilitatea proiectului, guvernul trebuie să publice parametrii săi, ceea ce până acum nu a făcut. Aşteptăm materiale de prezentare în Powerpoint cu balonaşe, cum au făcut când au avut interes (la bugetul de stat, programul de investiţii strategice etc.), care să explice cum s-au estimat beneficiile economice, costurile de mediu, numărul de locuri de muncă, nivelul redevenţelor şi al altor taxe, comparaţia acestora cu cele din alte ţări etc. Nu e normal ca presa şi analiştii privaţi să fie nevoiţi să facă singuri munca guvernului de a documenta proiectul, în vreme ce premierul şi miniştrii care se presupune că şi-l asumă adoptă o ambiguitate studiată.
