3.7 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăSpecialRomii, folosiţi în campania electorală din Franţa

Romii, folosiţi în campania electorală din Franţa

Comisarul european pentru Justiţie, Viviane Reding, a criticat dur polemica din Franţa referitoare la romi, declanşată de ministrul francez de Interne, Manuel Valls, sugerând că tema romilor este exploatată în contextul campaniei electorale pentru alegerile municipale franceze, potrivit France Info. „Dacă nu mă înşel, urmează alegeri în Franţa. De fiecare dată când nu se vrea să se vorbească despre lucruri importante, ca bugetul sau datoriile, se recurge la romi”, a declarat Reding, citată de Mediafax. Aceasta şi-a exprimat mirarea faţă de faptul că nu sunt utilizate fonduri puse la dispoziţie de către UE pentru rezolvarea problemelor minorităţii romilor.

Ministrul Valls a declarat recent că s-au încercat „programe de inserţie, cu locuinţe”, dar că aceste familii „vor să rămână împreună în tabere, iar uneori există mafii care deţin controlul asupra lor”, subliniind că, astfel, „romii au vocaţia să se întoarcă în România şi Bulgaria”. „Romii sunt pregătiţi să se întoarcă în România, dacă au condiţii bune de inserţie”, a mai spus Valls. Întrebată dacă „romii au vocaţia să revină în Bulgaria şi România”, aşa cum cere ministrul francez, Reding a răspuns că „avem reguli europene care au fost semnate de Franţa, reguli despre libera circulaţie a cetăţenilor europeni. Şi nu sunt romi, sunt persoane. Doar un judecător poate să decidă că pot fi evacuaţi, dacă au făcut ceva împotriva legilor statului în discuţie”, a spus comisarul european pentru Justiţie.

„Există suma de 50 miliarde de euro pusă la dispoziţie, bani care nu sunt folosiţi. Mă întreb de ce. Lucrurile sunt lăsate să devină imposibile şi nu se depun eforturi de integrare. Noi am pus banii pe masă. Ei le-ar putea servi primarilor, dar văd că aceste sume de bani nu sunt utilizate. Banii nu ajung acolo unde trebuie să ajungă, în comune, la primari, acolo unde există probleme”, a precizat Viviane Reding.

Comisia Europeană a mai criticat, de-a lungul timpului, atitudinea oficialilor francezi faţă de romi. În 2010, când preşedintele ţării era Nicolas Sarkozy, Franţa a fost ameninţată cu sancţiuni.

Cele mai citite

Alegerile prezidențiale 2024: Peste 45.000 de angajați MAI, mobilizați pentru primul tur de scrutin

Cătălin Predoiu a cerut sancționarea fermă a oricărei încercări de cumpărare de voturi sau mită electorală Duminică, la primul tur al alegerilor prezidențiale, peste 45.000...

Peste 100 de sancțiuni, pentru cei care au continuat campania electorală în online. Au fost deschise trei dosare penale cu privire la posibile infracţiuni

Au fost date amenzi de aproape 70.000 de lei Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Monica Dajbog, a anunțat duminică faptul că efectivele...

Elena Lasconi: „Am votat cu încrederea că niciun român nu-și va face bagajul să plece din țară”

Elena Lasconi, reprezentanta USR în cursa pentru alegerile prezidențiale, și-a exprimat votul la Colegiul Tehnic din București. După ieșirea de la urne, Elena Lasconi, candidata...
Ultima oră
Pe aceeași temă