12.8 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialAterizare FORŢATĂ în Caraibe a unui avion cu 175 de pasageri

Aterizare FORŢATĂ în Caraibe a unui avion cu 175 de pasageri

Un avion al companiei aeriene American Airlines, care asigura legătura între Costa Rica şi Miami cu 175 de pasageri la bord, a aterizat de urgenţă pe o insulă columbiană din Caraibe după ce a fost detectat fum în cabină, a anunţat pentru AFP aviaţia civilă din Columbia, transmite Mediafax.

Incidentul, care nu s-a soldat cu răniţi, s-a produs în jurul orei 9:30 dimineaţa (17:30, ora României) pe insula San Andres, o staţiune turistică foarte renumită în Columbia.

“Protocolurile de securitate au fost aplicate”, a precizat aviaţia civilă.

Prezenţa fumului în cabina aparatului a costrâns echipajul să opereze o aterizare, a adăugat aviaţia civilă. O anchetă tehnică a fost deschisă pentru a determina cauzele acestui fum.

“Avionul a aterizat normal iar pasajerii se află în zona de tranzit internaţional a aeroportului”, din San Andres, a declarat un responsabil al Apărării civile pentru televiziunea columbiană RCN.

Pasagerii aşteptau în cursul după-amizezii de joi să se poată îmbarca la bordul avionului companiei americane sau unui alt aparat dacă va fi nevoie.

Cele mai citite

Iohannis o poate acuza pe Andra că i-a furat opera “Pas cu pas”

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Dacă își tot vede năruit visul de a ajunge secretar general al Alianței Atlanticului de Nord (NATO), iar cu meditațiile nu...

Eclipsată de Rareș Bogdan, Iulia Albu ar putea da găina pe păun, pentru a se apropia de coloritul batistuțelor europarlamentarului

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Criticul de modă Iulia Albu a ajuns să fie extrem de invidioasă pe europarlamentarul Partidului Național Liberal (PNL) Rareș Bogdan. Coloratele batistuțe...
Ultima oră
Pe aceeași temă