0.9 C
București
vineri, 27 decembrie 2024
AcasăInternaționalCNA a retras licenţa pentru difuzare prin cablu a postului Naşul TV

CNA a retras licenţa pentru difuzare prin cablu a postului Naşul TV

Consiliul Naţional al Audiovizualului a decis, în şedinţa de marţi, retragerea licenţei pentru difuzare prin cablu a serviciului de programe Naşul TV, având în vedere că termenul licenţei audiovizuale a expirat pe data de 8 mai 2013, iar societatea nu a solicitat prelungirea acesteia, informează Mediafax.

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a analizat, în şedinţa de marţi, situaţia licenţei pentru redifuzare prin cablu a postului Naşul TV, care a fost adornată de Consiliu în data de 8 mai 2012 şi al cărei termen a expirat în data de 8 mai 2013.

Totodată, S.C. Fire Breaking News SRL (Bucureşti), serviciul de programe Naşul TV prin cablu, nu a solicitat nici decizia de autorizare şi nici prima prelungire de 6 luni.

Astfel, Consiliul Naţional al Audiovizualului a decis, cu nouă voturi „pentru” (Florin Gabrea, Lorand Turos, Narcisa Iorga, Monica Gubernat, Viorel Vasile Buda, Laura Georgescu, Cristina Trepcea, Răsvan Popescu şi Radu Călin Cristea) şi un vot „împotrivă” (Christian Mititelu), retragerea licenţei pentru difuzare prin cablu.

Pe de altă parte, societatea deţine licenţă audiovizuală şi decizie de autorizare pentru difuzarea programului Naşul TV pe satelit.

Societatea Fire Breaking News SRL a primit, pe 14 decembrie 2011, o licenţă audiovizuală prin satelit. În şedinţa din 22 martie 2012, CNA a acordat şi decizia de autorizare a Naşul TV, fapt care presupunea că televiziunea putea să înceapă să emită efectiv.

În aceeaşi şedinţă, Consiliul a luat la cunoştinţă de faptul că acţionariatul societăţii Fire Breaking News SRL, care deţine licenţa Naşul TV, s-a modificat. Astfel, Radu Moraru a preluat 51,22% din acţiunile societăţii Fire Breaking News SRL, în timp ce Anda Blîndu şi Ioana – Lăcrămioara Reit (care iniţial deţineau câte 50% din acţiuni) au rămas cu câte 24,39% din acţiunile societăţii.

Cele mai citite

Pisa învinge Sassuolo în derby-ul românilor din Serie B. Moldovan încasează trei goluri

Pisa a învins Sassuolo cu scorul de 3-1 într-un meci spectaculos din Serie B, care i-a adus față în față pe mai mulți jucători...

YouTube, blocat de facto în Rusia: Traficul platformei s-a prăbușit cu 80%

Experții în securitate cibernetică consideră că această strategie reprezintă o formă treptată de cenzură Autoritățile ruse au început o blocare de facto a platformei YouTube,...

Principalul partid sârb din Kosovo a fost autorizat în apel să participe la alegerile legislative

O a doua instanţă a Comisiei electorale din Kosovo a anulat miercuri decizia luată luni de aceasta de a respinge participarea principalului partid sârb...
Ultima oră
Pe aceeași temă