Știința și penitenciarul, o poveste românească

Povestea savanților din penitenciarele românești este acum cunoscută în toată lumea. Toți se întreabă: cum s-a ajuns la situația în care lucrările științifice apar peste noapte, iar oameni care până în acel moment n-au fost cunoscuți drept autori prolifici își descoperă vocația în penitenciar?

Prevederea legală care permite scurtarea pedepselor dacă persoana condamnată a elaborat lucrări științifice a existat într-o formă ușor modificată în legislația ro­mâ­nească încă din 1969. De-a lungul timpului textul a su­nat așa:

– 1969–2004: pentru con­damnaţii care au elaborat lucrări ştiinţifice sau ale căror propuneri de in­ven­ţii, inovaţii şi raţionalizări au fost însuşite de organele competente, ori care au desfăşurat alte ac­ti­vi­tăţi deosebite, 3 zile exe­cu­tate pentru 2 zile muncite, pe timpul afectat acestor activităţi.

– 2004–2013: în cazul elaborării de lu­crări ştiinţifice sau invenţii şi inovaţii bre­vetate, se consideră 3 zile executate pentru 2 zile de muncă.

– din 2013: în cazul elaborării de lucrări ştiinţifice publicate sau invenţii şi ino­va­ţii brevetate, se consideră 30 de zile exe­cutate, pentru fiecare lucrare ştiinţifică sau invenţie şi inovaţie brevetate.

Așadar, nu apariția prevederii legale peste noapte este explicația pentru sutele de lucrări științifice despre care se susține că ar fi fost scrise în ultimii ani în pe­ni­ten­ciarele românești. Mai degrabă înțelegem acest fenomen dacă analizăm profilul ce­lor care au ajuns în penitenciar în ultimii ani. Pe lângă populația penitenciară obiș­nui­tă, au ajuns în spatele gratiilor în ul­ti­ma perioadă persoane condamnate pentru infracțiuni economice și pentru corupție la nivel înalt. Ele beneficiază de resurse sem­nificative, care le permit procurarea de asistență juridică de cea mai bună ca­li­tate și, pe cale de consecință, ajung să cu­noască în detaliu toate prevederile legale care le-ar putea avantaja. Cum elaborarea de lucrări științifice este prevăzută de lege drept o cale de mic­șo­rare a pedepsei, nu este de mi­rare că mulți dintre acești condamnați au în­cercat să o folosească.

Citește continuarea textului în Revista 22.