Realizarea celor 467 de kilometri de autostradă propuşi pentru anul acesta reprezintă un obiectiv realist "undeva peste patru – cinci ani", a declarat ministrul Transporturilor Dan Costescu, luni seara, la TVR1.
Astfel, ministrul a explicat că, în România, termenele pentru studiile de fezabilitate sunt cele mai scurte, astel că "la noi termenul pentru studiu este de un an şi pentru proiect încă doi – trei", în comparaţie cu Germania, unde termenul pentru realizarea studiului de fezabilitate este de cinci ani, iar în Italia este de şase ani.
"Trebuie să ne luăm nişte termene realiste", a spus Dan Costescu.
În ceea ce priveşte Autostrada Sibiu – Piteşti, ministrul a precizat că proiectul nu poate fi gata în vară, ci la finall acestui an, când se va termina studiul de fezabilitate.
" Este posibil să se finalizeze în septembrie 2021, nu în 2023, cum se estimase iniţial. Pot participa toţi cei care nu sunt pe lista neagră. Pe lista neagră sunt inclusiv cei care au fost la Orăştie-Sibiu", a mai adăugat ministrul.
Totodată, Costescu a dat explicat că Ministerul Transporturilor nu are în vedere niciun proiect care vizează taxe de autostradă, în următorii doi ani.