18.3 C
București
miercuri, 22 iulie 2026
AcasăSportROŞIA MONTANĂ: Iliescu îi atacă pe protestatari

ROŞIA MONTANĂ: Iliescu îi atacă pe protestatari

Fostul preşedinte al României, Ion Iliescu, apreciaza, într-un interviu acordat Ziare.com, că oamenii care protestează faţă de proiectul de la Roşia Montană nu cunosc problema explorării miniere, iar respingerea proiectului de lege va priva statul de locuri de muncă şi surse de venit.

„Băieţii ăia din piaţă, săracii, dacă o să staţi de vorbă cu ei, nu ştiu mare lucru, nu au de unde să ştie, sunt oameni de specialitate care cu greu se pronunţă într-o asemenea chestiune. Altminteri, fieştecine de pe stradă îşi dă cu părerea”, a spus Iliescu.

Citeşte si Victor Ponta: Proiectul Roşia Montană se respinge. O să plătim cu toţii. Boc a ascuns notificările în sertar

Preşedintele de onoare al PSD a adăugat că protestatarii reacţionează sentimental, precum poeţii din secolul XIX, care erau „îngroziţi de venirea industriei”.

Totodată, Iliescu a menţionat că resursele trebuie folosite, iar aurul nu se poate „scoate” fără cianură.

Citeşte şi Gabriel Resources AMENINŢĂ că dă în judecată statul român. Acţiunile companiei s-au prăbuşit cu până la 70%

Cele mai citite

Surpriză uriașă în preliminariile Ligii Campionilor! Campioana Danemarcei a cedat categoric acasă

Aarhus a fost învinsă cu 4-1 de Lech Poznan în prima manșă a turului al doilea preliminar al Ligii Campionilor.Campioana Danemarcei, Aarhus, a început...

Ancheta de la Penitenciarul Giurgiu: suspiciuni de abuz în timpul unei intervenţii, angajaţii implicaţi au fost retraşi de la contactul cu deţinuţii

Analiza iniţială a înregistrărilor video a indicat elemente care necesită o verificare aprofundată, existând suspiciunea că faptele ar putea întruni caracteristicile unor infracţiuniAdministraţia Naţională...

Rheinmetall evită să explice absența de la licitație, Guvernul pasează responsabilitatea

Ministrul Economiei, Irineu Darău, a explicat că statul nu poate interveni în procedura de faliment, administrarea activelor revenind lichidatorului judiciar și creditorilorPromisiunea că șantierul...
Ultima oră
Pe aceeași temă