14.5 C
București
luni, 13 mai 2024
AcasăSpecialPresupuşii membri ai unei celule islamiste radicale, arestaţi la Paris

Presupuşii membri ai unei celule islamiste radicale, arestaţi la Paris

Patru francezi, presupuşi membri ai unei celule islamiste radicale, au fost arestaţi joi la Paris de către poliţişti din cadrul Direcţiei Centrale pentru Informaţii Interne (DCRI), a anunţat vineri o sursă din cadrul poliţiei,informează Mediafax.

Cu vârste cuprinse între 23 şi 33 de ani, cei patru făceau parte dintr-o celulă de 12 persoane urmărite de aproximativ un an de către DCRI şi Direcţia pentru Informaţii din cadrul Prefecturii Paris.

Între persoanele arestate se află şi liderul reţelei, a precizat sursa citată.

Unii dintre ei au atacat, în urmă cu mai multe zile, un sediu Quick, la Coignières (periferia de vest a Parisului), iar acest jaf armat urma să le permită să finanţeze o eventuală plecare pentru a participa la jihad în Siria, potrivit unei surse. O parte a membrilor grupării a plecat deja să lupte.

În prezent, există “peste 100 de francezi sau rezidenţi în Franţa” care luptă în Siria împotriva regimului Bashar al-Assad, în cadrul opoziţiei oficiale sau în cadrul grupărilor jihadiste, a declarat în urmă cu câteva zile ministrul francez de Interne Manuel Valls.

Potrivit unor specialişti în domeniul informaţiilor, aproximativ 200 de francezi ar fi optat, de aproximativ un an şi jumătate, să meargă să lupte în Siria, o ţară care a devenit una dintre principalele surse de îngrijorare pentru serviciile franceze în domeniul luptei împotriva terorismului.

Cele mai citite

PwC Romania: Jumătate dintre fraudele din companii se întâmplă din cauza lipsei controalelor privind conformarea

Tranzacţiile care implică criptomonede sunt în creştere, de asemenea, un risc in crestere este cel de greenwashing, adică raportări incorecte/manipulate în domeniul sustenabilităţii numai...

Guvernul lansează Strategia Națională împotriva traficului de persoane. România a devenit țară de destinație pentru persoane din zona Asiei

România a devenit țară de destinație pentru victimele traficului de persoane provenite din zona Asiei, semnalează noua Strategie Națională împotriva traficului de persoane. Guvernul României...

BREAKING NEWS. Istvan Kovacs va arbitra finala Europa League

Arbitrul român Istvan Kovacs a fost delegat de UEFA să conducă finala Europa League dintre Atalanta Bergamo și Bayer Leverkusen, care va avea loc...
Ultima oră
Pe aceeași temă