14 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăEconomieÎn plină campanie electorală, PNL mărește salariile

În plină campanie electorală, PNL mărește salariile

În cadrul analizei se va ține cont de creșterea economică din acest an, de indicele de productivitate și de nivelul inflației, a mai spus Dancă. Acesta a adăugat că discuțiile cu patronatele și sindicatele vor avea loc în perioada imediat următoare. “În perioada imediat următoare vor avea loc astfel de discuții, pentru ca până la finalul lunii să avem o decizie asumată, astfel încât mediul de afaceri să poată să-și planurile pentru anul viitor”, a spus Dancă.

Acesta a precizat că vor fi luate în calcul mai multe scenarii privind nivelul de creștere a salariului minim începând cu 1 ianuarie 2020.

Premierul Ludovic Orban a avut luni o discuție pe tema salariului minim cu ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, și ministrul Muncii, Violeta Alexandru.

Cele mai citite

Mesajul de Paște al SRI-ului: “Nu credem până nu…”

Mesajul viral postat pe rețelele sociale de către Serviciul Român de Informații (SRI) în ziua de Paște a adunat rapid aprecieri și distribuiri. „Nu...

VIDEO. Real Madrid, campioană pentru a 36-a oară în La Liga

Real Madrid a cucerit titlul în La Liga în mod matematic, după ce a obținut o victorie zdrobitoare împotriva echipei Cadiz, cu scorul de...

Lumina Sfântă a fost adusă în Republica Moldova de un avion al României

Lumina Sfântă a fost adusă de la Ierusalim în Republica Moldova, în anul 2024, de un avion al României, anunță presa de la Chișinău. Cursa...
Ultima oră
Pe aceeași temă