14 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSpecialÎn ce va investi Casa Albă un miliard de dolari

În ce va investi Casa Albă un miliard de dolari

Casa Albă a propus alocarea unui buget de un miliard de dolari pentru finanţarea unei noi iniţiative lansate recent de preşedintele american, Barack Obama, pentru eliminarea cancerului, relatează AFP, citată de Agerpres. “Suntem acum într-un punct de cotitură şi ştiinţa este pregătită pentru un nou efort concertat pe care această iniţiativă poate să-l facă”, a subliniat preşedintele american într-un comunicat. 

În discursul său despre Starea Uniunii luna trecută, Obama îi ceruse vicepreşedintelui Joe Biden să preia conducerea acestei iniţiative naţionale de combatere a cancerului, denumită “Moonshot”, făcând aluzie la programul Apollo de cucerire a Lunii. Fiul vicepreşedintelui american, Beau Biden, a decedat de o tumoare pe creier la vârsta de 46 de ani în 2015. 

Un pachet de 195 de milioane de dolari a fost deja alocat Institutelor naţionale ale sănătăţii (NIH), astfel încât aceste noi eforturi de cercetare asupra cancerului să poată începe fără întârziere, a precizat un înalt responsabil al administraţiei. Preşedintele Obama va cere 755 milioane de dolari suplimentar în proiectul său de buget pentru 2017, care începe la 1 octombrie şi pe care îl va supune dezbaterii Congresului în 9 februarie, sumă destinată în special NIH şi Food and Drug Administration, agenţia medicamentelor. 

“Proiectul nostru urmăreşte să depăşească obstacolele birocratice pentru ca ştiinţa să poată ajunge la rezultate”, explică Joe Biden într-un comunicat, subliniind că pentru el este vorba despre o “problemă personală”. “În prezent, doar 5% dintre persoanele detectate cu cancer pot beneficia de un test clinic şi cei mai mulţi nici măcar nu au acces la propriile date medicale”, precizează el pe site-ul internet al vicepreşedinţiei. “Oncologii care tratează peste 75% dintre bolnavi au un acces limitat la cercetarea de vârf şi în domeniile avansate”, şi-a exprimat Biden regretul. 

Această nouă iniţiativă se concentrează în special asupra dezvoltării vaccinurilor împotriva cancerului, asupra detectării sale precoce şi asupra noilor abordări foarte promiţătoare pentru eradicarea maladiei, precum imunoterapia care constă în întărirea sistemului imunitar pentru a distruge celulele canceroase. Noua mobilizare a Casei Albe urmăreşte, de asemenea, să amelioreze schimbul de date între cercetători, analiza genomică a tumorilor şi cercetarea cazurilor de cancer pediatrice rare. 

Circa 14 milioane de persoane în lume sunt diagnosticate cu cancer în fiecare an şi circa opt milioane mor, dintre care 600.000 în SUA, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS). 

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 781. Rusia susține că “Formula de pace” va avea succes dacă Occidentul oprește livrările de arme pentru Ucraina

"Formula de pace" va avea succes dacă Occidentul oprește livrările de arme pentru Ucraina, susține purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria...

Polonia primește în anul 2024 primul avion F-35. România se pregătește să semneze contractul cu SUA

Primul avion F-35 destinat Forțelor Aeriene ale Poloniei va fi livrat acestei țări în anul 2024 iar România se pregătește să semneze un contract...

Numărul pensionarilor a scăzut în luna aprilie 2024, comparativ cu luna precedentă

Un număr de 4.748.274 de pensionari era înregistrat în aprilie 2024 în România, cu 4.274 persoane mai puţine comparativ cu luna precedentă, iar pensia...
Ultima oră
Pe aceeași temă