14.3 C
București
marți, 30 aprilie 2024
AcasăEconomieFoto interviuAlain Delon nu participă la balul Operei din Viena. Ce probleme are

Alain Delon nu participă la balul Operei din Viena. Ce probleme are

Legenda cinematografiei franceze, Alain Delon, una dintre vedetele invitate la Balul Operei din Viena, joi seara, a renunţat la deplasarea în Austria, informează AFP, citată de Agerpres.

Motivul absenței este legat de starea lui de sănătate, au indicat surse apropiate artistului.

“Cardiologul lui Alain Delon a spus că acesta nu este apt să călătorească”, a declarat designerul german Florian Wess, cel care l-a invitat pe Delon la acest bal, considerat unul dintre cele mai importante evenimente ale sezonului monden din Austria. 

“Este regretabil că domnul Delon nu poate veni, dar înţelegem situaţia. Are 80 de ani, iar la această vârstă trebuie să fii atent. Sănătatea este pe primul loc”, a completat Wess pentru agenţia de presă APA. 

Alain Delon, care a împlinit 80 de ani la 8 noiembrie, va fi reprezentat de fiul său, Anthony, a declarat designerul. 

Fostul actor, care a pus capăt carierei sale cinematografice în urmă cu peste 15 ani, şi-a rărit în ultima vreme apariţiile publice. Potrivit apropiaţilor săi, Delon s-a retras pe domeniul său La Brulerie, din comuna Douchy (Loiret), singur cu câinii săi şi departe de camerele de luat vederi. 

Balul Operei din Viena, a cărei a 60-a ediţie va fi deschisă joi seara de către tenorul şi dirijorul spaniol Placido Domingo, îi are în acest an printre invitaţi pe actriţa americană Brooke Shields şi pe directorul de la Scala din Milano, Alexander Pereira. 

Balul Operei din Viena, organizat pentru prima oară în 1935, este evenimentul cel mai glamour al sezonului. Vienna Opera Ball are loc întotdeauna în luna februarie şi reuneşte peste 5.000 de oaspeţi veniţi din întreaga lume, personalităţi din înalta societate, din politică, din lumea afacerilor, a muzicii şi a sportului, pentru care au fost pregătite, printre altele, mai bine de 800 de sticle de şampanie produsă în podgorii austriece. În ultimii ani a pierdut o parte din splendoarea şi faima internaţională pe care le avea în anii 1990, dar continuă să fie cel mai spectaculos şi mediatizat dintre evenimentele de acest gen desfăşurate în Austria din ianuarie până în martie. 

Timp de o seară, sala de spectacole a Operei de Stat din Viena, împodobită cu nu mai puţin de 50.000 de flori, se transformă într-un adevărat regal la care participă cântăreţi de operă şi balerini. Cei care participă la acest eveniment trebuie să respecte anumite reguli legate de ţinută: doamnele sa fie îmbrăcate cu rochii de ocazie lungi, iar domnii trebuie să poarte o ţinută smoching. Biletele au preţuri cuprinse între 60 de euro, pentru cele mai ieftine locuri, în picioare, şi câteva sute de euro pentru cei care vor să-şi rezerve şi un loc la o masă.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Continuă pasa neagră a Rapidului! Giuleștenii, învinși pe teren propriu de Universitatea Craiova

Universitatea Craiova s-a impus cu scorul de 2-1 în fața Rapidului, în Giulești, grație golului macat la ultima fază de Alexandru Crețu. Universitatea a deschis...
Ultima oră
Pe aceeași temă