Lovitură de teatru în portul Constanţa. Una dintre cele mai râvnite funcţii de pe litoral, aceea de director general al Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime Constanţa, a rămas vacantă. Lucian Băluţ şi-a înaintat cerea de renunţare la mandat, cu contractul ambelor părţi, iar mâine urmează să primească şi avizul Consiliului de Administraţie, după care va elibera funcţia. Surse din cadrul CNAPMC susţin că directorul general al portului a făcut acest gest pentru a nu risca incompatibilitatea. Lucian Băluţ predă la Universitatea Maritimă Constanţa. Până la numirea sa în funcţia de director general al CNAPMC, Băluţ a deţinut mai multe funcţii de conducere în cadrul UMC, iar în prezent este profesor universitar. Interesant este că viitorul-fost director al administraţiei portuare a renunţat la una dintre cele mai bine plătite funcţii din aparatul ministerului Transporturilor, ca să nu o comparăm cu mediul universitar. Salariul lui Băluţ la şefia portului era de aproape 35.440 de lei, cu mult pentru veniturile unui profesor universitar, fie el şi cu funcţii de conducere. Gestul directorului general pare cu atât mai ciudat cu cât pentru postul de şef al portului s- au dus lupte grele între pesediştii şi liberalii constănţeni. Portofoliul transporturilor este la Partidul Liberal, iar Băluţ este pesedist cu şate vechi (odată cu numirea la şefia portului a renuntat la calitatea de membru PSD), fiind chiar deputat PSD în legislatura 2004- 2008. Numirea sa în funcţia de director al CNAPMC, produsă la 1 martie 2013, a tulburat apele pe plan local, după ce situaţia era şi aşa tensionată în politica de pe litoral. Decizia sa ar putea avea însă legătură şi cu scandalul digului de larg, deşi la data semnării mult- contestatului contract dintre statul român şi firma olandeză Van Oord, Băluţ nu fusese încă numit director general în port. Cu toate acestea Băluţ a fost nevoit să dea explicaţi referitoare la acest contract, corpul de control al Ministerului Transporturilor a vizitat de două ori sediu administrativ al CNAPMC iar procurorii DNA au intrat pe fir. Reamintim că firma olandeză a câştigat contractul pentru extinderea digului de larg, în valoare de aproape 100 milioane euro iar restul participanţilor la licitaţie au contestat în instanţă decizia CNAPMC. Până la închiderea ediţiei, Lucian Băluţ nu a putut fi contactat.