19.3 C
București
sâmbătă, 28 septembrie 2024
AcasăSpecialEVALUARE NAŢIONALĂ din clasa a II-a până în clasa a VIII-a. Pricopie...

EVALUARE NAŢIONALĂ din clasa a II-a până în clasa a VIII-a. Pricopie vrea învăţământ ca în străinătate

Ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, a susţinut, marţi, că doar evaluarea perioadică este eficientă pentru a creşte performanţele din domeniul educaţiei. Astfel, Pricopie a propus evaluări în clasa a II-a, a IV-a, a VI-a şi a VIII-a, potrivit unui comunicat de presă al Ministerul Educaţiei Naţionale, remis redacţiei.

Ministrul a spus că noul mod de evaluare va fi pe două niveluri, la clasă şi naţională, cu accentul pe evaluarea la clasă şi va fi aplicat începând cu anul şcolar 2013-2014.

De asemenea, Remus Pricopie a afirmat că evaluarea pentru clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a va permite corectarea, din timp, a lacunelor elevilor, dar şi ajustarea politicilor publice pe care Ministerul intenţionează să le implementeze, pe termen scurt şi lung.

„Este vorba de sistemul de evaluare periodică, evaluarea la clasa a II-a, la clasa a IV-a şi la clasa a VI-a. Este o idee veche, nu am venit eu cu ea la Ministerul Educaţiei, este o idee pe care instituţiile specializate în ştiinţele educaţiei din ţară şi din străinătate o studiază de ani de zile, iar principalul motiv pentru care trebuie să introducem această evaluare este acela că noi, în sistemul nostru de educaţie, până la clasa a VIII-a nu avem nicio evaluare de sistem. Evaluarea naţională este prima evaluare după ani buni de şcoală. Să nu ne mirăm când constatăm că 25 la sută din copiii noştri nu reuşesc să ia nota 5 la două examene. Mă rog, nu sunt uşoare, dar nu sunt nici grele, sunt examene de evaluare naţională, matematica şi româna, de la sfârşitul clasei a VIII-a”, a declarat ministrul Educaţiei.

Citeşte şi S-au afişat REZULTATELE la EVALUAREA NAŢIONALĂ 2013

Anterior, ministrul Educaţiei a declarat că examenul de bacalaureat trebuia să se desfăşoare în condiţii de „toleranţă zero la corupţie”, pentru a avea „o reală radiografie a ceea ce avem astăzi în sistem”.

Ministrul a reiterat ideea că evaluările, indiferent dacă sunt locale sau naţionale, trebuie să fie corecte, pentru că doar în acest mod pot fi făcute „calibrări de sistem”.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă