29.4 C
București
duminică, 2 august 2026
AcasăSpecialFestivalul „Enescu“, într-o nouă prezentare

Festivalul „Enescu“, într-o nouă prezentare

Începând cu ediția din 2017, Festivalul Internațional „George Enescu“, ajuns deja un brand  cultural al ţării noastre, trece într-o nouă epocă de dezvoltare artistică, având la cârmă doi dintre cei mai mari dirijori ai lumii: Zubin Mehta va fi președinte de onoare, iar Vladimir Jurowski, director artistic. Cei doi au bătut deja în cuie programul pentru viitoarea ediţie şi lucrează la cel pentru 2019.

Ediția 2017 a Festivalului Internațional „George Enescu“ ce va avea loc în perioada 2-24 septembrie se va deschide pe 2 septembrie 2017, cu cea mai cunoscută și apreciată operă a compozitorului George Enescu – „Oedip“, în versiune concertantă, în interpretarea London Philharmonic Orchestra, sub bagheta dirijorului Vladimir Jurowski, cu participarea Corului Filarmonicii „George Enescu“ și a Corului de Copii Radio. Ediția 2017 marchează, de asemenea, o premieră care stă sub semnul dezvoltării internaționale: ´Oedip“, în această versiune concertantă și cu aceeași distribuție, va fi prezentat și la Londra, pe 23 septembrie.

Vor fi prezenți în premieră în ediția 2017 pianistul de origine chineză Lang Lang – un superstar al muzicii clasice – și tenorul Jonas Kaufmann, un reper al interpretării muzicii de operă la nivel mondial.

37 de lucrări de George Enes­cu vor fi prezentate în cadrul acestei ediții, printre acestea numărându-se interpretarea Simfoniei a III-a de George Enescu de către Orchestra Accademia Nazionale di Santa Cecilia, sub bagheta cunoscutului dirijor Antonio Pappano.

În ceea ce priveşte ediţia din 2019, se ştie deja că Orchestra Filarmonicii din Berlin, situată în Top 10 al celor mai bine cotate orchestre din lume și desemnată în anul 2008 drept “cea mai bună orchestră din lume“ de revista „The Gramophone“, va deschide Festivalul Internațional „George Enescu“, cu două concerte, care vor avea loc pe 31 august și pe 1 septembrie 2019.

Confirmarea Filarmonicii din Berlin vine după participarea orchestrei în premieră în România, în cadrul ediției 2015 a Festivalului Enescu, care a acceptat invitația în urma a 15 ani de negocieri. După concertul susținut la Sala Palatului pe 3 septembrie 2015, conducerea Filarmonicii din Berlin a decis, în urma reacţiei publicului din România şi a modului în care muzicienii au fost primiţi la Festivalul Enescu, să revină la Bucureşti.

„Faptul că Orchestra Filarmo­nicii din Berlin a luat decizia să susțină două concerte în cadrul ediției 2019 a Festivalului Enescu, nu unul singur, este, de asemenea, un eveniment în sine“, a declarat pentru presă Mihai Constantinescu, directorul executiv al Festivalului Enescu. La pupitrul orchestrei se va afla dirijorul Kirill Petrenko, care îi succede lui Sir Simon Rattle.

Orchestra Filarmonicii din Berlin este și unul dintre cei mai exigenţi invitaţi ai Festivalului „Enescu“.  La ediția de anul trecut, nu mai puţin de 11 tone de echipament au fost transportate la București pentru concertul Filarmonicii din Berlin, o greutate-record în istoria festivalului. 

Cele mai citite

Dunărea se apropie de un minim istoric. Autoritățile avertizează: Următoarele două săptămâni sunt decisive

Autoritățile avertizează că pot deveni necesare restricții temporare privind alimentarea cu apă, în special în mediul rural, unde numeroase fântâni sunt afectate de lipsa...

Ucraina participă în premieră la misiunile UE de stingere a incendiilor. Zeci de pompieri, trimiși în Franța

Ucraina participă pentru prima dată la intervențiile organizate prin Mecanismul de Protecție Civilă al Uniunii Europene.Un contingent format din 70 de pompieri a plecat...

Italia, sub asediul caniculei. Alertă roșie în aproape toate marile orașe, în timp ce incendiile devastează sudul Europei

Singurele orașe care nu vor intra sub alertă roșie sunt Reggio Calabria și Messina, unde este menținut nivelul galben de avertizareItalia se confruntă cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă