30 C
București
duminică, 16 iunie 2024
AcasăSpecialBrădişteanu: Băsescu m-a rugat să merg în Turcia să-l consult pe Cioabă

Brădişteanu: Băsescu m-a rugat să merg în Turcia să-l consult pe Cioabă

UPDATE: Medicul Şerban Brădişteanu a declarat, joi, că preşedintele Băsescu l-a rugat să meargă în Turcia, ca să evalueze starea de sănătate a lui Florin Cioabă şi a aprecia ce este mai bine de făcut pentru el, relatează Mediafax.

Şerban Brădişteanu a spus, pe Aeroportul “Henri Coandă”, la revenirea în ţară după ce a fost în Antalya pentru a-l evalua pe autointitulatul rege al romilor, Florin Cioabă, că în prezent se vorbeşte despre şansele acestuia de a rămâne în viaţă, starea lui fiind gravă.

Întrebat cine l-a solicitat să meargă în Turcia pentru a-l evalua pe Florin Cioabă, medicul Şerban Brădişteanu a spus că rugămintea a venit din partea preşedintelui Traian Băsescu.

“Preşedintele Traian Băsescu m-a rugat, dacă vreau şi pot, să fac această vizită medicală, împreună cu anestezista mea, pentru a aprecia ce este mai bine de făcut pşentru un om, până la urmă”, a spus Brădiştanu.

Întrebat cine a suportat costurile, Brădişteanu a spus că toate cheltuielile au fost suportate de familia lui Florin Cioabă.

Regele romilor, Florin Cioabă, va urma un tratament medicamentos, întrucât starea sănătăţii sale nu permite realizarea unei intervenţii chirurgicale, a declarat, joi, medicul Şerban Brădişteanu, de la Spitalul Floreasca din Capitală, relatează Mediafax.

Medicul a precizat că preşedintele Traian Băsescu l-a rugat să facă această vizită specială în Antalya.

“În prezent, starea pacientului nu permite realizarea unei intervenţii chirurgicale, el va primi un tratament medicamentos”, a spus medicul Şerban Brădişteanu, după ce l-a evaluat, în Antalya, pe autointitulatul rege al romilor.

Citeşte şi Florin Cioabă este în COMĂ. A suferit un infarct

Şerban Brădişteanu, şeful Clinicii de chirurgie cardiovasculară de la Spitalul de Urgenţă Floreasca, a plecat miercuri noapte spre Antalya, ca să stabilească dacă Florin Cioabă ar putea fi operat acolo sau ar putea fi transportat în România.

Întrucât starea de sănătate a lui Florin Cioabă nu permite o intervenţie chirurgicală, medicii care îl îngrijesc au hotărât să-l supună unui tratatament medicamentos, sub atentă supraveghere şi monitorizare, a precizat Brădişteanu.

“Este în comă indusă medicamentos, pentru a fi liniştit. Am făcut evaluarea, astăzi ar fi noi investigaţii. Starea sănătăţii este mult prea fragilă, adică organismul este fragil şi nu ar putea suporta o operaţie pe cord deschis”, a mai spus Brădişteanu.

Medicul a adăugat că Florin Cioabă trebuie reechilibrat şi abia apoi ar putea fi transportat la Bucureşti, pentru a fi operat.

“Am reconfigurat tratamentul, când va fi echilibrat, va putea fi transportat în ţară. Acum este în stare gravă”, a precizat Brădişteanu.

Medicul Şerban Brădişteanu a fost solicitat să meargă în Antalya de către familia lui Florin Cioabă, după ce acesta a suferit, luni după-amiază, un preinfarct.

Fiul autointitulatului rege al romilor, Dorin Cioabă, a declarat, marţi, că tatăl său a suferit, luni după-amiază, un preinfarct şi este în comă indusă, la un spital din Antalya.

Cele mai citite

SUA, Canada și Marea Britanie demască intențiile Rusiei de a influența alegerile din Republica Moldova

SUA, Canada și Marea Britanie avertizează că Rusia vrea să influențeze alegerile din Republica Moldova, din anul 2024, pentru a instala un candidat pro-rus...

Roberta Anastase vrea să scape de la Prahova de baronul Iulian Dumitrescu „Lamborghini”

Pierderea alegerilor pentru șefia Consiliului Județean Prahova de către baronul Iulian Dumitrescu „Lamborghini” a tulburat rău de tot apele în organizația județeană PNL...

O despăgubire pentru daune produse de furtună a depășit 400.000 de lei. Riscul de furtună este pe locul al treilea în privința daunelor aduse...

Riscul de furtună a urcat pe locul 3 în topul riscurilor care au generat cele mai mari pagube locuințelor, după incendiu și explozie, a...
Ultima oră
Pe aceeași temă