25.7 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSpecialAcord NATO-UE pentru securitatea cibernetică

Acord NATO-UE pentru securitatea cibernetică

NATO şi UE au semnat miercuri un acord pentru transmiterea reciprocă de informaţii tehnice menite să prevină atacurile cibernetice, colaborare considerată un nou pas în contracararea ameninţărilor hibride, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres

Acordul a fost semnat în marja unei reuniuni a miniştrilor apărării din statele Alianţei, cele două părţi semnatare fiind Unitatea NATO de Răspuns la Incidente Cibernetice (NCIRC) şi Centrul European de Răspuns la Incidente Cibernetice (CERT-EU). 

Înţelegerea va facilita transmiterea de informaţii tehnice pentru îmbunătăţirea prevenirii, identificării şi reacţiei în faţa incidentelor cibernetice, în condiţiile în care aceste două instituţii îşi vor păstra autonomia în procesul de luare a deciziilor, se menţionează într-un comunicat emis de Serviciul European pentru Acţiune Externă (SEAE), ce aminteşte că pentru UE cooperarea cu NATO este una dintre cele cinci priorităţi ale blocului comunitar, iar înţelegerea încheiată miercuri reprezintă un ‘reper important’ în urmărirea obiectivelor politicii de apărare cibernetică a UE. 

Cooperarea dintre cele două instituţii a început în anul 2010 odată cu iniţierea consultărilor la nivel de experţi. De asemenea, UE a participat ca observator la aplicaţiile anuale de apărare cibernetică desfăşurate de NATO. 

Anul trecut în luna mai NATO şi UE au convenit să-şi intensifice cooperarea în combaterea ameninţărilor reprezentate de aşa-numitul ‘război hibrid’, termen care combină elemente militare tradiţionale cu propaganda şi cu atacurile cibernetice. 

Cele mai citite

Maia Sandu merge în vizită în Norvegia

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a început o vizită de stat, de două zile, în Norvegia, anunță, luni, presa de la Chișinău. Șefa statului este...

Studiu. Românii își propun să arunce mai puțină mâncare

Șapte din zece români își propun să arunce mai puțină mâncare la gunoi, relevă cel mai recent studiu realizat de Reveal Marketing Research în...

Rusia – Ucraina, ziua 782. Rusia ar pregăti acte de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informații

Rusia ar pregăti "acte de sabotaj violente" în toată Europa, avertizează serviciile de informații occidentale. "Suntem de părere că riscul unor acte de sabotaj controlate...
Ultima oră
Pe aceeași temă