Hobby-ul fotbalului a strâns la aceeași masă, numită FC NAȚIONAL, o serie de personaje care fie s-au îmbogățit din afaceri cu statul, fie au ajuns să conducă România. O densitate uriașă de lideri și milionari strânși sub pălăria unui club de fotbal falimentar. Printre ei și Victor Ponta.
Iubitor al sportului rege, prim-ministrul Victor Ponta a fost în intervalul 2004-2005 acționar cu 1% al echipei de fotbal FC Național. Procentul pare simbolic, însă lucrurile stau diferit, deoarece toți acționarii, printre care și milionari, cu excepția controversatului Gino Iorgulescu, au deținut 1% din club în acea perioadă. Deși procentul nu constituie o miză pentru un investitor care urmărește profitul, în cazul acționarilor FC Național a reprezentat altceva: „dovada simbolică a apartenenței la grupul respectiv“, fapt confirmat de politicianul Bogdan Niculescu Duvăz, alt coacționar cu 1% în FC Național, alături de Victor Ponta, în 2004-2005.
Citește și: Ascensiunea unui premier al României: Episodul I (text integral)
Duvăz a declarat pentru România Curată: „Era mai mult o adunare de simpatie care vroia să sprijine clubul, nu avea sens de business… Erau simpatizanți ai clubului, care avusese rezultate, dar n-avea resurse. Acel 1% era un pretext pentru a sprijini, o asociere de imagine, să dăm putere mai multă clubului, prin faptul că era sprijinit de mai multe personalități, prin prezența noastră, prin demersul nostru în stânga sau în dreapta, încercând să găsim oameni care să fie interesați să investească într-un club de fotbal“.
Până aici povestea sună romantic, însă istoria „FC Național“ este strâns legată de numele unor mari țepari ai tranziției, precum Sorin Ovidiu Vîntu și Nicolae Popa.
Iar în 2013, o parte din numele care roiau atunci în jurul echipei de fotbal, sau apropiați ai lor, au fost plantați în Guvernarea Ponta în funcții de o importanță crucială pentru economia națională și anume în boardul de conducere al Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), care monitorizează o piață cu active de 15 miliarde de euro.
Pentru a nu induce confuzii cititorilor, precizăm că de-a lungul timpului în jurul clubului de fotbal „FC Național“ au gravitat patru „persoane juridice“, dintre care două asociații non-profit („Asociația Fotbal Club Național București“ și „Asociația Fotbal Club Național 2000“) și două firme (“Fotbal Club Național SA“ și „SC Fotbal Club Național 2000 SA“).
Principiul era simplu: în fiecare moment, în jurul echipei funcționau în paralel „o firmă“ și „o asociație“.
Garda veche din FC Național
În prima fază, în anii ’90 și la începutul anilor 2000, în jurul echipei de fotbal a funcționat „Asociația Fotbal Club Național București“, care i-a avut ca membri pe actualul vicepreședinte al ASF Mircea Ursache, actualul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, Gino Iorgulescu, controversatul afacerist Sorin Ovidiu Vîntu, asociatul său penal Nicolae Popa, aghiotantul lui SOV din dosarul FNI Negură Gheorghe și ofițerul de Securitate Vasile Goga.
În tandem cu asociația sportivă a funcționat firma „Fotbal Club Național SA“, dintre ai cărei acționari menționăm: Sorin Ovidiu Vîntu, Vlad Soare (Bancorex și Gelsor), Gino Iorgulescu și cel mai bogat român conform Topului Forbes, Ion Țiriac.
În „Asociația Fotbal Club Național București“, alături de numele care ocupă sau au ocupat funcții înalte în statul român (printre care și ex-premierul Radu Vasile), găsim în conducere și alți aghiotanți de-ai lui SOV: Corneliu Croitoru (ex-prim-vicepreședinte al BID) și Gheorghe Negură (fost membru al Consiliului de Încredere al FNI).
Garda nouă din FC Național
În perioada post-2005, frâiele echipei au fost preluate de o nouă pleiadă de politicieni și afaceriști mai juni, printre care Victor Ponta, patronul Romanel Khalil Abi Chahine, politicianul PSD Bogdan Niculescu Duvăz, controversatul afacerist Barolomeu Finiș și alții, echipa fiind controlată prin intermediul a două entități juridice ce poartă înglobată în nume particula „2000“.
Între cele două generații de patroni ai echipei de fotbal FC Național trecerea nu a fost abruptă, ci s-a făcut prin intermediul unor personaje ca Gino Iorgulescu, ofițerul de informații Vasile Goga sau aghiotantul lui Vîntu, Vlad Soare și Mircea Ursache, care s-au regăsit atât în „vechea echipă de conducere“, cât și în „noua“.
Ajuns premier, Ponta nu și-a uitat partenerul din FC Național
În cadrul „FC Național“, Victor Ponta l-a avut coacționar și pe Gino Iorgulescu, personaj care în 2007 a fost trimis în judecată după ce ar fi dat mită un teren în de 350 mp în zona Cotroceni în schimbul aprobării de către Mitică Dragomir a achiziției la preț de 3 ori mai mare decât prețul pieței de către Liga Profesionistă de Fotbal de la Gino Iorgulescu a unui teren de 1.500 mp și a unei construcții de 280 mp ridicată fără autorizație.
Potrivit anchetatorilor, prețul plătit de LPF (355.000 de dolari) era de circa trei ori mai mare decât cel practicat pe piață la momentul realizării tranzacției.
Procurorii au observat că, în paralel cu achiziția de către LPF a terenului supraevaluat de la Gino Iorgulescu, s-au derulat o serie de operațiuni de vânzare-cumpărare efectuate între Iorgulescu și șoferul Ligii Profesioniste de Fotbal și apoi între același șofer al lui Gino Iorgulescu și firma fiului lui Mitică Dragomir, procurorii considerând că, de fapt, ar fi fost vorba de o șpagă mascată dată de Iorgulescu lui Dragomir, ca să accepte păgubirea Ligii Profesioniste de Fotbal.
Procesul a avut o durată-record, în final cei doi reușind să scape la mustață, deoarece procurorii care au demascat ingineria născocită pentru a devaliza LPF nu au putut demonstra că între Iorgulescu și Dragomir a avut loc vreo înțelegere.
Cum coincidențele nu pot fi condamnate de lege, Mitică Dragomir și Gino Iorgulescu, au scăpat basma curată în 2011.
Ulterior, Victor Ponta, ajuns premier, l-a ajutat în noiembrie 2013 pe fostul său asociat din FC Național Gino Iorgulescu să preia fotoliul lui Mitică Dragomir la LPF, presa relatând despre episodul unei întâlniri nocturne dintre aceștia la un hotel de lângă Piața Crângași din Capitală.
Ponta a sprijinit numirea ca vice al ASF a lui Mircea Ursache
În cadrul „FC Național“, Victor Ponta a fost asociat cu Vlad Soare (unul din oamenii de încredere ai lui SOV din schema FNI), dar și cu Mircea Ursache, care a ocupat funcția de director general al BTT (Biroul de Turism și Tranzacții) până în 1997 și apoi a fost consilier al președintelui Bancorex în 1998-1999, adică în perioada cât Bancorex a fost condusă de Vlad Soare. La un an după ce Victor Ponta a ajuns premier, Ursache a fost uns prin vot politic în Parlamentul dominat de USL să ocupe fotoliul de vicepreședinte al influentei Autorități de Supraveghere Financiară.
Rușanu, primul președinte al ASF, pe statul de plată al partenerului lui Ponta
Ponta a fost asociat în „FC Național“ și cu Bartolomeu Finiș, apropiat al grupării Bittner-Petrache și al lui Dorin Cocoș, în perioada guvernării Năstase. Astfel, Bartolomeu Finiș a fost asociat cu Alexandru Bittner și Adrian Petrache în Dobrovin SA. Bartolomeu Finiș e partener de afaceri și cu Mircea Sandu (în Visit SRL), dar și partener cu cumnatul Andreei Paul (fostă Vass), Paul Dan Viorel (în “Parcul Turistic și de Agrement Snagov SA“). Cele mai interesante sunt asocierile soției lui Bartolomeu Finiș, Carmen Finiș. Aceasta a fost acționar în „Domino Impex ‚94“, care a pus mâna pe mai mult de 7 hectare în Parcul Herăstrău, ca urmare a unui document controversat semnat în anul 2000 de Crin Antonescu, pe când conducea Ministerul Tineretului și Sportului. E vorba de un ordin al lui Crin Antonescu care a stat la baza emiterii unui certificat ilegal de atestare a dreptului de proprietate prin care atribuia către Biroul de Turism pentru Tineret (BTT) terenul și clădirile secției de iahting a Clubului Sportiv Sportul Studențesc, deși ministrul Tineretului nu avea nici o autoritate asupra respectivului club. Într-un final, în mai 2015, terenul cumpărat de soția partenerului lui Victor Ponta cu infima sumă de 21,5 euro/mp pe baza actului ilegal emis de Crin Antonescu s-a reîntors la stat.
Terenul respectiv are alocată adresa „Șoseaua Nordului 7-9“. La aceeași adresă regăsim și „Trei Cocoși Internațional“ (unde acționari au fost, pe rând, Gabriel Oprea, Dorin Cocoș, Elena Udrea și sora lui Dorin Cocoș, Anca Dinu). La finalul lui 2013, presa relata că vicepremierul Gabi Oprea avea printre atribuțiile primite de la premier și hobby-ul „fotbalistic“, iar pe fiica lui Gabriel Oprea o găsim ca angajată în cadrul Autorității de Supraveghere Financiară. Totodată merită subliniată apropierea lui Bartolomeu Finiș, coacționar alături de Victor Ponta în FC Național, de Dan Radu Rușanu. Mai exact, după achiziția de către soția sa Carmen la un preț de 40 de ori sub prețul pieței (cu doar 23 euro/mp) a “unei hălci“ din Parcul Herăstrău prin firma „Domino Impex ‘94 SRL“, unde era asociată, firma Domino a tocmit ca cenzor „Dana Management SRL“, aparținând familiei lui Dan Radu Rușanu. După ce Ponta a ajuns premier, multimilionarul Dan Radu Rușanu a fost pus președinte al ASF. Crin Antonescu chiar l-a jelit pe Rușanu în preajma momentului înscăunării: „De domnul Ruşanu, după foarte mulți ani, ne vom despărți cu durere în suflet, dar urându-i succes“. Nu știm ce „sentimente umane“ îi leagă pe cei doi, însă cert e că acum „mulți ani“ atât numele lui Dan Radu Rușanu, cât și al lui Crin Antonescu erau pomenite în „Scandalul Herăstrău“. Ulterior, Dan Radu Rușanu a fost arestat în martie 2014 de DNA pentru matrapazlâcuri comise la șefia ASF.
Ministrul Finanțelor lui Ponta – cenzorul partenerului premierului
Dan Radu Rușanu e nașul lui Daniel Chițoiu, care a fost și subalternul lui Rușanu între 1992-1994 la DGFP București, unde Chițoiu era inspector de specialitate în perioada cât Rușanu a fost director general. Daniel Chițoiu a fost totodată și angajat ca cenzor de Khalil Abi Chahine, unul dintre asociații lui Victor Ponta din „FC Național 2000 SA“. Mai precis, Chițoiu a fost „cenzor“ între 1999 și 2003 în una dintre firmele familiei Chahine,„Silva Carpat Prodimpex“. Conform relatărilor presei centrale, o perioadă (1999-2001) funcția lui Chițoiu de cenzor la Khalil Abi Chahine s-a suprapus cu cea de șef adjunct al Finanțelor Publice București.
După ce Victor Ponta a ajuns premier, Daniel Chițoiu a fost pus ministru de Finanțe cu rang de vicepremier, până când a demisionat, în februarie 2014. La rândul ei, nevasta lui Daniel Chițoiu, Laura, a fost plantată în guvernarea Ponta directoare în cadrul Autorității de Supraveghere Financiară, devenită la rândul său inculpată după ce ar fi tergiversat şi influenţat rezultatele unor controale dispuse de ASF faţă de societatea de asigurări Carpatica.
Daniel Dăianu, uns vicepreședinte al ASF, a fost în conducerea FC Național
Daniel Dăianu a fost votat de Parlamentul controlat de USL, unde Victor Ponta era prima vioară, să ocupe funcția de prim-vicepreședinte al ASF. După arestarea lui Dan Radu Rușanu, Daniel Dăianu a ocupat pentru o scurtă perioadă și fotoliul de președinte interimar al ASF. Ulterior a fost ales în CA-ul BNR. Coincidență și Daniel Dăianu a fost membru în consiliul director al „Asociației Fotbal Club Național București“, alături de Radu Vasile și Florin Georgescu. Ultimul a ocupat fotoliul de vicepremier și ministru al finanțelor în “Guvernul Ponta I“, iar în prezent este prim-viceguvernator al BNR. Totodată numele Florin Georgescu apare și printre asociații lui Dorin Cocoș în “Grupul Român de Investiții S.A.“. Despre apropierea lui Victor Ponta de Dorin Cocoș vom prezenta dovezi în Episodul III.
Oamenii din FC Național, legături cu dezvoltatorii cartierului unde s-a mutat Ponta
Fratele prim-vicepreședintelui ASF Daniel Dăianu, fostul deputat Dorin Dăianu, a fost asociat între ianuarie 2006-2008 în „Mid Invest“ cu Florentina Dona, unul dintre fondatorii „Central Residential Park“, cartierul unde familia Ponta-Sârbu a achiziționat în intervalul 2007-2012 trei apartamente de lux, așa cum vom arăta într-unul din episoadele viitoare.
Din Mid Invest SRL a făcut parte și Dumitru Nicolae, alias NIRO, acționarul principal al cartierului de lux. Adresa „Mid Invest“ e „Șoseaua Afumați nr. 13“, adresă de unde se gestionează o parte a imperiului „NIRO“. De altfel și „Radan 2000“, una dintre firmele familiei lui Dan Radu Rușanu, a fost parteneră cu „NIRO IMPEX ‚93“ (38,5%), aparținând lui Nicolae Dumitru în cadrul „Flora Internațional SA“. În plus, în 2008, pe când Chițoiu era șef al ANAF, unul dintre adjuncții săi, Dragoş Brezeanu, care ocupa funcția de director adjunct al Direcţiei Antifraudă din cadrul ANAF, a ascuns la acel moment faptul că era în paralel și administrator al unei firme în care era asociat cu Florin Marius Volschi, soțul Clitemnestrei Volschi (Gâdea), cofondatoarea și administratoarea „Central Residential Park“, unde locuiește familia lui Victor Ponta.
Un alt acționar al cartierului de lux a fost Khalil Abi Chahine, coacționar alături de Ponta în FC Național.