Autoritatea Europeană pentru Asigurări şi Pensii Ocupaţionale (EIOPA) a dat publicității, la finalul anului trecut, „Consumers Trends Report”, ediția a patra, sinteză care oferă o privire de ansamblu asupra segmentului asigurărilor din punctul de vedere al consumatorilor.
Considerat drept unul dintre cele mai importante documente anuale realizate de EIOPA, „Consumers Trends Report”, ediția a patra, realizează o sinteză a noilor tendinţe identificate de EIOPA pe pieţele de asigurări din Europa, cât şi, deopotrivă, o trecere în revistă a trend-urilor din în anii anteriori care continuă să manifeste.
În ediția 2016, EIOPA a inclus, pentru prima dată, şi concluziile analizelor realizate pe piaţa europeană a pensiilor private, incluzând, prin urmare, în această sinteză şi o serie de tendinţe observate pe acest sector la nivel european.
Documentul este realizat pe baza opiniilor şi a feedback-ului primit de către EIOPA din partea autorităţilor de supraveghere din statele membre ale Uniunii Europene, precum şi din partea celor două grupuri: IRSG (Insurance and Reinsurance Stakeholder Group), respectiv OPSG (Occupational Pensions Stakeholder Group). „Consumers Trends Report” nu reprezintă însă o lucrare statistică sau o analiză exhaustivă a situaţiei din piaţa europeană de asigurări, ci încearcă să realizeze o privire de ansamblu asupra principalelor tendinţe identificate la nivel local şi regional. De asemenea, autoritatea atrage atenţia asupra faptului că nu toate trend-urile se manifestă în integralitatea statelor membre ale UE, dar şi a faptului că aceste tendințe se pot regăsi în diferite stadii în funcţie de ţară.
Printre obiectivele generale ale EIOPA se numără promovarea stabilităţii sistemului financiar, a transparenţei pieţelor şi a produselor financiare, precum şi asigurarea protecţiei consumatorilor de servicii financiare, a membrilor schemelor de pensii şi a beneficiarilor. Realizarea raportului se numără, astfel, printre activităţile desfăşurate de autoritate conform strategiei de protecţie a consumatorilor de servicii financiare.
Vedem un trend emergent în ceea ce priveşte analiza Big Data, ceea ce determină asigurătorii să dezvolte produse mai personalizate şi să creeze o segmentare mai inovativă a publicului ţintă. Acest lucru poate fi benefic pentru consumatori, dar poate genera, în acelaşi timp, şi noi probleme în ceea ce priveşte protecţia acestora. Prin urmare, este fundamental să avem o abordare echilibrată în ceea ce priveşte lansarea de noi reglementări, pentru a proteja consumatorii în mod adecvat, dar şi pentru a sprijini inovaţia, a adăugat Gabriel BERNARDINO.
Concluzii ale raportului
În cadrul analizei, EIOPA a identificat o serie de tendinţe recurente raportate şi în anii anteriori. Una dintre acestea vizează problemele privind modul în care sunt promovate produsele de asigurări şi modul de transmitere a informaţiilor contractuale. Astfel, consumatorii nu primesc întotdeauna informaţii suficient de clare şi simplu de înţeles în ceea ce priveşte riscurile acoperite de poliţa de asigurare cumpărată.
De asemenea, probleme se înregistrează şi în managementul daunelor, în special din zona asigurărilor auto, care reprezintă cel mai important sector de asigurări generale, din punctul de vedere al primelor brute subscrise, în majoritatea statelor membre ale UE.
La nivelul tuturor pieţelor europene a fost raportată o creştere a primelor brute subscrise pe segmentul asigurărilor de viaţă tip unit-linked în 2014; complexitatea acestor produse şi modul în care caracteristicile lor sunt comunicate consumatorilor continuă să determine, sporadic, apariţia anumitor îngrijorări în ceea ce priveşte protecţia consumatorilor. Practicile de cross-selling au fost din nou raportate drept o tendinţă semnificativă pe piaţa europeană de asigurări, aici fiind deosebit de relevante noile cerinţe de transparenţă în vânzare introduse recent prin Directiva Distribuţiei în Asigurări (n.red., Insurance Distribution Directive – IDD).
Nivelul educaţiei financiare a consumatorilor a rămas scăzut în anumite state membre, iar autorităţile naţionale competente şi alţi stakeholders continuă să se implice într-o varietate de iniţiative de educaţie financiară pentru a rezolva această problemă. Mai mult decât atât, în contextul ratelor de dobândă mici din întreaga Europă, asigurătorii le oferă clienţilor asigurări de viaţă cu garanţii reduse şi le propun să treacă de la asigurări de viaţă cu garanţii la asigurări de viaţă fără garanţii, autorităţile de supraveghere locale monitorizând cu atenţie modul în care informaţia este transmisă consumatorilor.
De asemenea, sectorul asigurărilor devine din ce în ce mai digitalizat, ceea ce oferă, într-adevăr, mai multe oportunităţi pentru clienţi, dar care poate genera, în acelaşi timp, noi probleme de protecţie a consumatorilor care trebuie atent observate.
În paralel cu tendinţele recurente au fost identificate în raportul EIOPA şi patru noi trend-uri care vizează consumatorii din Europa. Primul dintre acestea este legat de analiza mult mai detaliată a datelor clienţilor şi „Big Data”, care contribuie la dezvoltarea unor produse personalizate la un grad mult mai mare, precum şi la o segmentare diferită, inovativă, a produselor şi a preţurilor. Din nou, acest curent poate genera, la rândul său, şi o serie de probleme în ceea ce priveşte protecţia consumatorilor, în special atunci când vine vorba de utilizarea datelor personale în scop comercial şi accesul la aceste date. Mai mult decât atât, inovaţia financiară în asigurări este adesea acompaniată de un grad mai mare de complexitate a informaţiilor prezentate, care nu pot fi uşor de înţeles de către client.
Legat de acest aspect, autorităţile locale pun un accent din ce în ce mai mare pe managementul potenţialelor conflicte de interese. Directiva IDD va introduce, de asemenea, noi cerinţe privind training-ul şi competenţa profesională a brokerilor şi intermediarilor de asigurări, ceea ce va îmbunătăţi relaţia dintre aceştia şi consumatori, rezolvând, în acelaşi timp, anumite probleme de protecţie a consumatorilor identificate pe acest segment în anumite zone.
În ceea ce priveşte segmentul pensiilor private, una dintre principalele tendinţe vizează încercarea tuturor actorilor implicaţi de a construi un sistem pan-european de pensii care să permită transferul drepturilor de pensii (între ţările din Uniunea Europeană). De asemenea, probleme în ceea ce priveşte informarea consumatorilor şi transparenţa, inclusiv în ceea ce priveşte costurile şi taxele percepute, devin din ce în ce mai importante şi pe acest segment.
„Vedem un trend emergent în ceea ce priveşte analiza Big Data, ceea ce determină asigurătorii să dezvolte produse mai personalizate şi să creeze o segmentare mai inovativă a publicului ţintă. Misiunea noastră este să ne asigurăm că toţi consumatorii sunt protejaţi, trataţi corect şi primesc valoare în schimbul banilor daţi. Raportul nostru este esenţial în identificarea riscurilor emergente care ameninţă această misiune, dar şi în a vedea cum evoluăm de-a lungul timpului în ceea ce priveşte atingerea obiectivului nostru.“ – Gabriel BERNARDINO, președinte EIOPA
25% dintre plângerile transfrontaliere din 2014 analizate de EIOPA au vizat asigurările auto.
4 din 10 români consideră că incendiile reprezintă cea mai mare ameninţare pentru locuinţa lor.