3 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăSpecialRectorul Universităţii "Ovidius" din Constanţa, REŢINUT pentru luare de mită

Rectorul Universităţii „Ovidius” din Constanţa, REŢINUT pentru luare de mită

Rectorul Universităţii „Ovidius” din Constanţa, Tiberius-Dănuţ Epure, a fost reţinut, marţi, de către procurorii DNA pentru comiterea a trei infracţiuni de luare de mită, fiind acuzat că a primit bani pentru a facilita admiterea mai multor studenţi la Facultatea de Farmacie din cadrul instituţiei, transmite Mediafax.

Potrivit rezoluţiei de începere a urmăririi penale întocmită de către procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, rectorul Universităţii „Ovidius” a primit, în cursul lunii august a anului trecut, de la o persoană 1.000 euro, prin intermediar, pentru a facilita admiterea fiicei celui de la care a primit banii la Facultatea de Farmacie pe un loc destinat cetăţenilor străini.

De asemenea, în cursul acestei luni, Tiberius Epure a pretins, atât direct cât şi prin intermediar, de la două persoane, 9.000 de euro pentru a pune la dispoziţia unor candidaţi la examenul de admitere la Facultatea de Farmacie subiectele la disciplinele de concurs. Din banii pretinşi în luna iulie, Epure a primit suma de 4.000 de euro, după care a remis unuia dintre candidaţi subiectele şi rezolvările acestora la disciplinele biologie şi chimie.

Citeşte şi Percheziţii la Universitatea ”Ovidius” din Constanţa. Rectorul, PRINS când lua 4.000 euro ŞPAGĂ

Conform procurorilor anticorupţie, la pretinderea şi primirea sumei de 4.000 de euro, rectorul Universităţii „Ovidius” a fost ajutat de către Stere Tala, care a intermediat relaţia cu persoana care a dat suma de bani, astfel că acesta este cercetat penal pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la luare de mită.

Atât Tiberius-Dănuţ Epure, cât şi Stere Tala, persoană fără calitate specială, au fost reţinuţi pentru 24 de ore, urmând a fi prezentaţi Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pe un termen de 29 de zile.

De asemenea, în cauză, procurorii au început urmărirea penală şi faţă de alte persoane.

Rectorul Universităţii „Ovidius” din Constanţa, Tiberius Epure a fost prins în flagrant, marţi, în timp ce lua mită 4.000 de euro, au declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare.

Aceleaşi surse susţin că rectorul este suspectat că ar fi primit mită, anterior, alţi aproximativ 6.000 de euro.

Tiberius Epure a fost adus la audieri, marţi, împreună cu alte persoane, care ar fi denunţătorii lui în acest dosar, conform surselor citate.

Surse judiciare declaraseră anterior că biroul rectorului Universităţii „Ovidius” a fost sigilat de către procurorii anticorupţie.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă