4.3 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăSpecialAvertisment: Cehia ar putea ieși din UE, după modelul Marii Britanii

Avertisment: Cehia ar putea ieși din UE, după modelul Marii Britanii

Premierul ceh Bohuslav Sobotka a avertizat marţi că, dacă Marea Britanie părăseşte Uniunea Europeană în urma referendumului din 23 iunie, este posibil ca în câțiva ani, Republica Cehă să îi urmeze modelul, transmite Agerpres

”Dacă Marea Britanie părăseşte UE, o dezbatere asupra retragerii Republicii Cehe va fi aşteptată în câţiva ani’, a declarat Sobotka, citat de agenţia cehă CTK, preluată de AFP. ‘Impactul riscă să fie într-adevăr enorm’, a subliniat el, atrăgând în acelaşi timp atenţia asupra consecinţelor pe care le-ar putea avea o eventuală retragere a ţării sale din UE, în special în sectorul economic şi cel al securităţii. 

Premierul ceh a semnalat totodată că, în cazul unei astfel de situaţii, Cehia riscă să reintre în ‘sfera de influenţă’ a Rusiei. ‘Ar fi o negare absolută a evoluţiei de după 1989’, data căderii regimului comunist la Praga, a afirmat el. 

De amintit că, după divizarea paşnică a Cehoslovaciei în 1993, Republica Cehă s-a alăturat NATO în 1999, Slovacia urmând-o în 2004, an în care cele două ţări au aderat la UE. Un sondaj efectuat în octombrie 2015 de institutul STEM arăta că trei cehi din cinci sunt nemulţumiţi de apartenenţa ţării lor la UE. Sentimentul antieuropean, alimentat în special de fostul preşedinte eurosceptic Vaclav Klaus, şef de stat în perioada 2003 – 2013, este în prezent legat în special de criza migratorie. 

Cele mai citite

Radu Drăgușin rămâne la Tottenham, după ce Fiorentina îl luase în vizor

Fiorentina este ultima echipă italiană interesată de serviciile lui Radu Drăgușin, după ce în presa din Italia au apărut informații și despre un interes...

SUA: Băncile mari dau în judecată Rezerva Federală pentru teste de rezistență controversate

Marți, băncile importante și grupurile de afaceri au intentat un proces împotriva Rezervei Federale (Fed), acuzând că testele anuale de rezistență aplicate marilor instituții...

Drone ucrainene ar fi distrus un depozit de muniție rusesc din regiunea Rostov

Drone ucrainene cu rază lungă de acţiune ar fi atacat recent un depozit de muniţie situat pe terenul de antrenament militar Kadamovsky din regiunea...
Ultima oră
Pe aceeași temă