34.1 C
București
sâmbătă, 18 iulie 2026
AcasăSpecialLaszlo Tokes, fără "Steaua României în grad de cavaler"

Laszlo Tokes, fără „Steaua României în grad de cavaler”

Laszlo Tokes pierde definitiv distincţia "Steaua României în grad de cavaler", primită în anul 2009 de la preşedintele Traian Băsescu, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a respins, joi, recursul europarlamentarului faţă de decizia prin care Curtea de Apel Bucureşti confirma, în 2014, legalitatea măsurii de retragere a distincţiei. 

"Respinge recursul declarat de Tokes Laszlo împotriva sentinţei din 20 iunie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat", se arată în hotărârea pronunţată de ÎCCJ. Agerpres transmite că decizia Instanţei Supreme este definitivă. 

Curtea de Apel Bucureşti respinsese ca inadmisibilă solicitarea lui Laszlo Tokes de anulare a deciziei Consiliului de Onoare al Ordinului Naţional "Steaua României" prin care i s-a retras distincţia "Steaua României în grad de cavaler", primită în anul 2009 de la preşedintele Traian Băsescu, pentru meritele sale în Revoluţia din 1989. 

Pe 20 noiembrie 2013, Consiliul de Onoare al Ordinului Naţional "Steaua României" a decis, cu cinci voturi pentru şi o abţinere, retragerea distincţiei acordate europarlamentarului Laszlo Tokes. 

Principalul motiv al retragerii a fost că, în data de 27 iulie 2013, Laszlo Tokes i-a cerut premierului Ungariei, Viktor Orban, la lucrările Universităţii de Vară Balvanyos, ca împreună cu Guvernul pe care îl conduce să construiască "un sistem de cooperare naţională", astfel încât să ofere "protectorat" Transilvaniei, "aşa cum a făcut Austria cu Tirolul de Sud". 

Laszlo Tokes a atacat decizia la Curtea de Apel Bucureşti, aducând ca argumente modul defectuos de alegere a membrilor din Consiliul de Onoare, incompatibilitatea unor membri şi încălcarea Legii avocaturii. Totodată, el afirma că între membrii Consiliului de Onoare au fost una sau două persoane care au fost şi reclamanţi, ei având astfel dublă calitate, de judecători şi acuzatori. 

Potrivit acestuia, şi Legea avocaturii a fost încălcată, prin nerespectarea dreptului de a fi reprezentat de un avocat, aşa cum Tokes solicitase în repetate rânduri. Pe 15 decembrie 2013, Laszlo Tokes a predat Bisericii Reformate din Timişoara medalia "Steaua României în grad de cavaler", spunând că, dacă vreo persoană doreşte să îi ia înapoi distincţia, să meargă la Timişoara. 

Cele mai citite

Rusia intensifică bombardamentele asupra porturilor ucrainene

Exporturile maritime ale Ucrainei prin porturile de la Marea Neagră sunt aproape complet blocate, după intensificarea atacurilor rusești asupra infrastructurii portuare.Potrivit agenției EFE, ofensiva...

Peste 5.000 de morți după cutremurele din Venezuela. FMI aprobă fonduri pentru reconstrucție

Bilanțul cutremurelor puternice care au lovit Venezuela a depășit 5.000 de victime, la trei săptămâni de la producerea dezastrului.În paralel, autoritățile de la Caracas...

Nicușor Dan respinge ideea alegerilor anticipate: „Un subiect total neserios”

Președintele Nicușor Dan consideră că discuțiile despre organizarea unor alegeri anticipate nu au fundament și arată o abordare lipsită de maturitate din partea clasei...
Ultima oră
Pe aceeași temă