De la începutul acestui an, Grecia a fost asaltată zilnic de mii de migranți. În 2015, dintr-un milion de refugiați stabiliți în UE, peste 80% intraseră prin insulele grecești, venind din Turcia. Bruxelles-ul a trimis Greciei repetate cereri să ia măsuri pentru întărirea controalelor la frontieră.
Autoritățile grecești sunt însă copleșite de probleme. Aplicarea reformelor interne la care s-au angajat anul trecut pentru a evita colapsul financiar provoacă proteste și instabilitate. Negocierile privind un acord cu Fondul Monetar și Comisia Europeană nu s-au încheiat, iar în condițiile actuale ele pot fi îngreunate sau compromise. Într-un climat social exploziv, sub amenințarea rebeliunii politice a opoziției, guvernul grec trebuie să demonstreze, până în mai, că e capabil să țină sub control fluxul migrator și să plătească, până în iulie, tranșa de 1,8 milioane de euro datorată Băncii Centrale Europene.
Premierul Tsipras a plecat de la premisa că acceptarea propunerilor din dosarul Brexit va garanta ajutorul necesar Greciei pentru a face față presiunii refugiaților și a evita o criză umanitară. Oficialii comunitari au reproșat însă Atenei că și-a neglijat obligațiile, dându-i un ultimatum de trei luni pentru a-și restabili ordinea la punctele de graniță, prin negocieri cu Turcia. În același timp, Austria a decis închiderea propriilor frontiere, urmată de Macedonia.
Situația s-a agravat rapid, întrucât blocajele rutiere și vamale generate de grevele din Grecia au afectat direct Bulgaria și s-au repercutat în vecinătatea ei, transformând o criză internă într-o dispută cu dimensiuni regionale. Premierul bulgar a declarat că „Grecia e un stat nefuncțional“ și autoritățile de la Skopje au trecut la ridicarea gardurilor de sârmă ghimpată. Dependentă de rezultatul incert al tratativelor diplomatice cu Turcia și Macedonia – țări ne-membre UE, cu care are diferende istorice –, Atena își pune acum speranțele în autoritatea cancelarului german și a președintelui CE, pe care i-a contestat vehement multă vreme. Numai că, la rândul lor, aceștia se confruntă cu deciziile arbitrare și unilaterale ale țărilor din centrul Europei și din Balcani.
Startul a fost dat de reuniunea Grupului de la Vișegrad, care s-a întâlnit la Praga, împreună cu Macedonia și Bulgaria, înainte de precedentul Consiliu European, pentru a conveni un set de măsuri comune de protecție. A urmat coalizarea în jurul Austriei, care și-a asumat rolul de gazdă a unui mini-summit balcanic pe problema refugiaților, după ce amenințase încă din ianuarie cu o suspendare temporară a Greciei din Schengen. Nici reprezentanții Bruxelles-ului, nici cei ai Atenei n-au fost invitați la Viena, pe 24 februarie a.c., unde s-a stabilit corelarea politicilor de frontieră pentru controlul migrației pe ruta balcanică.
Practic, Grecia se vede izolată, iar UE nu are răgaz să valorifice minimele beneficii de imagine după anunțarea Acordului cu Marea Britanie. Fragmentarea pozițiilor în chestiunea refugiaților poate avea urmări fatale, chiar dacă Berlinul și Bruxelles-ul mizează pe o realiniere la Summit-ul UE-Turcia, amânat pentru 7 martie. Cu această ocazie, vor fi testate, de fapt, atât forța divergențelor dintre statele membre cu privire la Tratatul Schengen, cât și voința de resetare a relațiilor Grecia-Turcia. Atena a temporizat și blocat ani la rând negocierile de integrare ale Turciei în UE, așa cum s-a opus vocal aderării Macedoniei la NATO. Pe ambele dosare, cedările și compromisul vin cu întârzieri costisitoare, într-un moment în care Grecia are nevoie de sprijinul tuturor, după ce a jucat până la epuizare rolul actorului refractar.
Cazul Greciei ilustrează, pentru noi toți, interdependența strânsă dintre politica internă și politica externă. Greșelile din campanii electorale sau procese legislative atrag nu doar nemulțumire socială și instabilitate, ci și mutări perdante în planul relațiilor cu partenerii sau cu adversarii unei țări. La rândul lor, poziționările confuze în cadrul propriilor alianțe sau incoerența opțiunilor diplomatice au ca efect nu doar decredibilizarea în raporturile externe, ci și sărăcirea populației, prin reducerea investițiilor și a posibilităților de ajutor financiar în situații de criză. Grecii au trăit multă vreme cu iluzia că pot beneficia de avantajele integrării fără să-și asume obligații și să plătească vreun fel de costuri.
Încă din 2005 puteau fi auzite, la Atena sau în insule, remarci deloc ortodoxe la adresa Bruxelles-ului, exprimate de aceleași voci care se lăudau cu autostrăzile construite din fonduri europene. Majoritatea populației e convinsă că Grecia n-ar fi avut parte de o criză economico-financiară atât de gravă dacă ar fi fost membru UE fără să fie și parte a Eurozonei.
Aceasta este și părerea fostului ministru de Finanțe, Yanis Varoufakis, care și-a dat demisia după 6 luni de mandat, dedicate exclusiv opoziției față de politicile comunitare de austeritate. Paradoxal și oarecum greu de anticipat, Varoufakis s-a deplasat la începutul lunii în Germania, unde a lansat o mișcare pro-europeană, DIEM 25. Ea are la bază ideea că nu există un Plan B în cazul renunțării la proiectul european și că UE trebuie menținută, dar reconstruită în perspectiva anului 2025. În chestiunea Brexit, Varoufakis îl susține pe Cameron și crede că britanicii „ar face o greșeală imensă părăsind UE“. Presa germană și cea franceză i-au dat o atenție specială înainte de Summit-ul european din 16-17 februarie a.c. (iar Euronews a preluat ștafeta săptămâna aceasta), invitându-l să-și expună „viziunea unei europenizări descentralizate, bazată pe raționalitate, transparență și democrație“. Fondatorul DIEM 25 avertizează că „țările UE nu trebuie să se orienteze spre alianțe cu SUA sau China, pentru că astfel și-ar pierde identitatea“.
Întâmplător sau nu, modelul pe care îl propune Varoufakis pentru Uniunea Europeană a următorului deceniu, căutând sprijin la occidentalii radicali de stânga din Germania, Franța și Spania, coincide cu formula preferată de Moscova. Interlocutorii fostului ministru de Finanțe au ținut să remarce că acesta nu are mandat din partea vreunei formațiuni politice de la Atena. În capitala Greciei, nimeni n-ar protesta dacă „instituțiile birocratice și neapetisante de la Bruxelles“, împotriva cărora pledează Varoufakis, ar putea oferi ajutor concret și imediat, deblocând noi resurse comunitare. Acest ajutor depinde însă de un consens aproape imposibil de obținut pe fondul destructurării cadrului Schengen și al solidarității pierdute în dauna unor salvări pe cont propriu. În chestiunea refugiaților, descentralizarea s-a produs deja, iar Grecia are șanse să fie o victimă, nicidecum un beneficiar al ei.
Aceste opinii aparțin autoarei și nu angajează responsabilitatea MAE.
