6.1 C
București
joi, 28 noiembrie 2024
AcasăSportCât de săracă este activitatea parlamentară a lui Antonescu

Cât de săracă este activitatea parlamentară a lui Antonescu

Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a luat cuvântul doar de patru ori în plen de la începutul actualei legislaturi şi a semnat ca iniţiator un singur proiect de lege. Nici liderul principalului partid de opoziţie nu a avut o activitate parlamentară prea bogată, transmite Mediafax.

Astfel, liderul PDL, Vasile Blaga, fost preşedinte al Senatului, a avut, de la începutul actualei legislaturi, doar opt luări de cuvânt în plen, a fost iniţiator a trei proiecte şi nu a avut nicio declaraţie politică şi nicio interpelare la adresa premierului.

Şi fostul preşedinte al Senatului Mircea Geoană a iniţiat tot trei proiecte de lege, a luat cuvântul de şapte ori în plen şi nu a avut nicio declaraţie politică.

De asemenea, fostul premier Victor Ciorbea nu a avut nicio întrebare şi nicio interpelare, nicio declaraţie politică, ci doar o luare de cuvânt în plenul Senatului. Ciorbea a fost semnatarul a opt iniţiative legislative.

Tot zero declaraţii politice, întrebări şi interpelări adresate premierului înregistrează şi fostul preşedinte al UDMR Marko Bela. El a avut o singură iniţiativă legislativă şi zece luări de cuvânt în plenul Senatului.

Nici fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu nu a avut vreo interpelare adresată primului ministru. El a formulat însă nouă întrebări şi zece interpelări la adresa actualei puteri. Ungureanu a mai înregistrat patru iniţiative legislative, şapte declaraţii politice şi are 26 de luări de cuvânt în plen.

Cu doar două luări de cuvânt în plenul Senatului şi cu trei iniţiative legislative s-a evidenţiat un alt fost premier, Călin Popescu Tăriceanu.

Liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, apare ca iniţiator a zece proiecte de lege. El a luat cuvântul de 86 de ori în plenul Senatului.

Fostul ministru al Apărării Teodor Atanasiu (PNL) a iniţiat trei proiecte de lege şi a luat cuvântul de nouă ori în sesiunea parlamentară, care s-a încheiat în vară.

Cristiana Irina Anghel (PC), fostă învăţătoare cunoscută pentru intrarea în greva foamei pe timpul guvernării Boc, a iniţat patru proiecte de lege şi a vorbit de 82 de ori în plenul Senatului. Ea a avut trei interpelări adresate primului ministru şi patru declaraţii politice.

Liberalul Ioan Ghişe a avut doar o declaraţie politică şi 52 de luări de cuvânt în plen.

Senatorul PDL Gheorghe Flutur a susţinut o singură declaraţie politică, două iniţiative legislative, două interpelări adresate primului ministru şi nouă luări de cuvânt în această sesiune parlamentară.

Liderul senatorilor PDL, Cristian Rădulescu, are zero declaraţii politice şi întrebări şi interpelări adresate premierului, şase iniţiative legislative şi 64 de luări de cuvânt în plen.

Zero interpelări adresate premierului, o luare de cuvânt, două iniţiative legislative şi patru întrebări pentru putere a înregistrat fostul primar al Craiovei Antonie Solomon, intrat în Parlament pe listele PPDD.

Cele mai citite

Percheziții DIICOT: Doi suspecți acuzați că au introdus 400.000 de dolari falși în bancomate, schimbați ulterior în lei

Pe numele suspecților au fost emise mandate de aducere, iar aceștia urmează să fie audiați la sediul DIICOT Procurorii DIICOT și polițiștii Direcției de Combatere...

Desemnarea Poștei Române ca furnizor de serviciu universal: o etapă critică pentru serviciile poștale din România

Adoptarea în regim de urgență a acestui proiect, este justificată de necesitatea asigurării continuității serviciilor după 31 decembrie 2024, când expiră mandatul actual al...

Șef serviciu secret Germania: Un război direct al Rusiei cu NATO este foarte probabil

Folosirea extinsă de către Rusia a acţiunilor hibride împotriva ţintelor occidentale creşte riscul ca NATO să ia în calcul invocarea articolului 5 al clauzei...
Ultima oră
Pe aceeași temă