14.5 C
București
marți, 30 aprilie 2024
AcasăSpecialDe ce nu poate fi redeschisă Arena Naţională din Capitală. Noi documente...

De ce nu poate fi redeschisă Arena Naţională din Capitală. Noi documente oficiale

Primarul general interimar al Capitalei, Răzvan Sava, reiterează că legea şi conştiinţa nu îi permit să deschidă stadionul Arena Naţional atâta timp cât nu are aprobările necesare, publicând totodată şi răspunsul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă referitor la prevederile legale în baza cărora PMB poate organiza evenimente în această locaţie, până la data obţinerii autorizaţiei de securitate la incendiu. 

“Am văzut cu toţii ce a însemnat tragedia de la Colectiv. Atunci nu s-a respectat legea şi s-a mers pe principiul “merge şi aşa”. Ca primar, am obligaţia să respect legea. Am obligaţia ca prin deciziile pe care le iau să nu pun în primejdie viaţa, bunurile şi mediul. Asta spune şi legea 307/2006, asta îmi spune şi IGSU prin adresa de mai jos. Stadionul nu are autorizaţie de securitate la incendiu, iar legea şi conştiinţa mea mă împiedică sa deschid stadionul atâta timp cât el nu are aprobările necesare şi prezintă un risc. Nu contează cât de mic este riscul sau nu, contează doar respectarea legii şi protejarea vieţii cetăţenilor”, a scris edilul, miercuri, pe pagina sa de Facebook, citate de Agerpres

De asemenea, el a publicat răspunsul primit de la IGSU, în urma unei solicitări adresate de către PMB pe 19 februarie. “Vă precizăm că trebuie să respectaţi prevederile art. 5 şi art. 6 al 1 din legea 307/2006, privind apărarea împotriva incendiilor, cu modificările şi completările ulterioare, prin care “persoanele fizice şi juridice, răspund, potrivit legii, de stabilirea şi aplicarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor, precum şi de consecinţele producerii incendiilor”, respectiv “persoanele fizice şi juridice sunt obligate să respecte reglementările tehnice şi dispoziţiile de apărare împotriva incendiilor şi să nu primejduiască, prin deciziile şi faptele lor, viaţa, bunurile şi mediul” în corelare cu prevederile art. 9 din Legea 307/2006″, se arată în adresa IGSU. 

Inspectoratul arată că, potrivit Legii 307/2006, înainte de punerea în funcţiune a unei construcţii sau amenajări care intră sub dispoziţia HGR 1739/2006, modificată, este necesară obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu. “În situaţia în care construcţia este pusă în funcţiune fără autorizaţie de securitate la incendiu, proprietarul acesteia poate fi sancţionat cu amendă, potrivit Legii nr. 307/2006. Subliniem faptul că obiectivul Arena Naţională nu intră sub incidenţa dispoziţiilor HGR 915/2015 care stabileşte criteriile pentru oprirea funcţionării ori utilizării construcţiilor sau amenajărilor determinate de încălcarea gravă a cerinţei de securitate la incendiu”, se menţionează în document. 

Totodată, IGSU precizează că în prezent este în dezbatere la comisiile Camerei Deputaţilor, unde a fost avizat, proiectul “Lege de aprobare a OUG nr. 52/2015 pentru modificarea şi completarea Legii 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor” care prorogă termenul de intrare în legalitate până la 31 decembrie 2016, pentru obiectivele care funcţionează fără autorizaţie de securitate la incendiu, interval de timp în care răspunderea asigurării măsurilor de apărare împotriva incendiilor revine proprietarilor ori beneficiarilor construcţiilor. 

“De asemenea, noile prevederi legale, scot de sub incidenţa dispoziţiilor sancţionatorii ale Legii 307/2006 privind apărarea împotriva incediilor, numai până la 31 decembrie 2016, obiectivele care funcţionează fără autorizaţie de securitate la incendiu”, adaugă IGSU în documentul transmis. 

Cele mai citite

Marcel Ciolacu: Am început aplicarea legii privind interzicerea păcănelelor

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, marţi, în şedinţa Executivului, că Guvernul a început aplicarea noii legi privind interzicerea păcănelelor în localităţile cu mai puţin...

Gata cu cariera de profesor a lui Klaus Iohannis. Președintele s-a pensionat

Catedra de profesor de Fizică de la Colegiul Național „Samuel von Brukenthal”, care a fost rezervată pentru președintele Klaus Iohannis timp de aproximativ 27...

Investițiile PSD continuă să susțină creșterea economică în trimestrul II: Managerii Români Confirmă

Managerii români confirmă că România va continua să înregistreze creștere economică și în al doilea trimestru al anului 2024, conform Anchetei de Conjunctură privind...
Ultima oră
Pe aceeași temă