29.2 C
București
marți, 4 iunie 2024
AcasăSpecialGripa porcină face ravagii în Constanța

Gripa porcină face ravagii în Constanța

Constanța se confruntă cu un număr mare de persoane depistate cu virusul gripei porcine. Potrivit statisticilor Direcției de Sănătate Publică, ieri erau luați în evidență un număr de 148 de pacienți. Numărul este aproape dublu față de 25 februarie, când, conform datelor centralizate de către DSPJ prin Compartimentul supraveghere epidemiologică se anunța că “de la începutul sezonului rece și până în prezent s-au înregistrat în județul Constanța 84 de cazuri de gripă cu virusul AH1N1“.

Situația este complicată și pentru Spitalul de Boli Infecţioase, care este arhiplin de zile bune din cauza solicitărilor. Până în prezent, în Constanța au fost distribuite 33.000 de doze de vaccin antigripal, dar solicitările sunt în creștere.

Simptomele infecţiei cu gripă porcină la oameni sunt similare cu simptomele gripei sezoniere şi includ febră, oboseală, inapetenţă, tuse, durere în gât. Unele persoane infectate cu gripa porcină au prezentat stări de vomă şi diaree. Specialiştii spun că se face o confuzie între gripă porcină şi virusul sezonier gripal AH1N1, care se manifestă ca orice alt tip de gripă. Acest virus este în circulaţie încă din anul 2009, iar vaccinurile gripale realizate în ultimii ani oferă protecţie şi pentru AH1N1.

Gripa porcină este o boală respiratorie, specifică porcilor din crescătorii, un virus gripal de tip A, iar singura metodă eficientă de prevenire este vaccinarea. Boala se poate răspândi rapid, în general la persoane care vin în contact cu aceste animale. Ea nu se transmite mâncând carne de porc, ci pe cale aeriană, de la om la om. Temperatura de preparare a cărnii (71 de grade Celsius) distruge virusurile şi bacteriile, potrivit Centrului american pentru controlul bolilor (CDC). Potrivit statisticilor Direcției de Sănătate Publică din Constanța, ieri erau luați în evidență un număr de 148 de pacienți. 

OBLIGATORIU

Evitarea zonelor aglomerate

Măsurile de igienă personală sunt esenţiale pentru prevenirea îmbolnăvirii, fiind recomandate spălarea permanentă cu apă şi săpun a mâinilor, folosirea batistelor pentru strănut sau tuse, evitarea zonelor aglome­rate şi respectarea unui regim de viaţă sănătos, care să includă o alimentaţie bogată în legume  şi fructe, dar şi odihnă suficientă.

Cele mai citite

UE înființează o unitate împotriva spălării banilor, cu atribuții în toate statele membre

Uniunea Europeană își consolidează lupta împotriva spălării banilor și finanțării terorismului prin crearea noii Autorități de Combatere a Spălării Banilor. Agenția numită "Anti-money laundering authority"...

Idei pentru a-ți organiza o vacanță cu cortul

O vacanță cu cortul îți dă libertatea de a alege destinații diverse, de a admira priveliști nemaivăzute și de a fi mai aproape de natură....

Sirianul care a atacat Ambasada Israelului este audiat de procurori

Cetățeanul sirian care a atacat Ambasada Israelului din București este audiat de procurori de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4. Atacul a avut...
Ultima oră
Pe aceeași temă