6.6 C
București
vineri, 29 noiembrie 2024
AcasăSpecialIntrarea Poloniei în zona euro, BLOCATĂ până în 2019. Vezi de ce

Intrarea Poloniei în zona euro, BLOCATĂ până în 2019. Vezi de ce

Polonia nu va putea adopta euro în anii următori, din cauza unui impas parlamentar care ar putea dura până în 2019, a indicat premierul polonez, Donald Tusk, într-un interviu pentru cotidianul Gazeta Wyborcza, potrivit Mediafax.

„Nu vom intra în zona euro fără să schimbăm constituţia. Nu avem majoritatea necesară în prezent, iar intuiţia îmi spune că nu o vom avea nici în mandatul următor”, a spus Tusk, citat de AFP.

Schimbarea Constituţiei necesită sprijinul a două treimi din parlamentari, majoritate pe care guvernul nu o are, întrucât principalul partid de opoziţie, PiS, se opune adoptării euro.

Umătoarele alegeri parlamentare au loc în 2015, iar mandatele durează patru ani, astfel că procesul de aderare la euro ar putea rămâne blocat cel puţin până în 2019, a spus Tusk.

Cele mai recente sondaje de opinie arată că formaţiunea Platforma Civică a premierului Tusk se află la câteva procente în urma PiS, partid eurosceptic, în privinţa intenţiei de vot a populaţiei.

Polonia este obligată să adere la zona euro, prin tratatul de intrare la UE în 2004, dar nu există un termen limită pe care să fie obligată să-l respecte.

Tusk a declarat, în 2008, că guvernul intenţiona ca ţara să adopte euro în 2011, dar, între timp,, Varşovia a adoptat o strategie de aşteptare pentru a vedea cum evoluează criza uniunii monetare europene.

„În 2008, în mod clar am fost prea optimist. Scuza ar fi că la două săptămâni după a intrat în faliment banca Lehman Brothers şi a izbucnit criza”, a spus Tusk.

Polonia este singurul stat membru UE care nu a intrat în recesiune în perioada crizei financiare internaţionale. Sondaje de opinie derulate în rândul polonezilor au arătat că populaţia se opune adoptării euro, iar ministrul de Finanţe, Jacek Rostowski, a declarat în aprilie că „nu există nici o grabă în privinţa intrării în zona euro”.

Cele mai citite

FCSB-Olympiakos Pireu 0-0. Roș-albaștrii sunt foarte aproape de primăvara Europa League

FCSB a obţinut un rezultat de egalitate important cu echipa greacă Olympiakos Pireu, 0-0, joi seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, în etapa a...

Seară regală dedicată Curajului Civic. Campioni și Eroi: Curaj, Performanță, Civism

Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei române a găzduit, joi seară, în Sufrageria de Stat de la Palatul Regal, o seară dedicată curajului civic. În cadrul...

Salariile în România: IT-ul conduce, hotelurile rămân la coada clasamentului

Domeniul IT și comunicații continuă să fie cel mai bine plătit sector din România, cu un salariu mediu brut de 14.904 lei în octombrie...
Ultima oră
Pe aceeași temă