12.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialEmisiunea "Te cunosc de undeva!", lider de audiență în toată țara

Emisiunea “Te cunosc de undeva!”, lider de audiență în toată țara

Emisiunea "Te cunosc de undeva!" a fost sâmbătă seara lider de audiență la orașe și în toată șara. Show-ul transformărilor totale a adunat în fața micilor ecrane 1.863.000 de telespectatori la nivelul publicului din toată țara, în minutul de maximă audiență, de la 21.18.

Astfel, la nivelul publicului din mediul urban, Antena 1 s-a situat pe primul loc si a obtinut sambata seara, pe perioada difuzarii emisiunii (20.00 – 23.14), o audienta medie de  9,2 puncte de rating si o cota de piata de 18,5%, in timp ce urmatorul clasat, Pro TV, a înregistrat 7 puncte de rating și o cota de piata de 14%.

Clasamentul se pastreaza si la nivelul publicului din toata tara, unde Antena 1 ramane lider cu o audienta medie de 7,7 puncte de rating si o cota de piata de 15,4 %, urmata de Pro TV, cu 7,1 puncte de rating si 14,1 % cota de piata.

            Pe ritmuri celebre de flamenco au facut show sâmbătă, la “Te cunosc de undeva!”, Andrei Ștefănescu și Liviu Vârciu, transformați în Gipsy Kings, si au avut parte de un ajutor neașteptat din partea lui… Pepe, care a urcat pe scenă alături de ei. "Am aflat ca au venit mentorii mei de la Gipsy Kings si nu puteam sa nu ajung!", a spus el. "Ne-ai salvat momentul!", a venit imediat replica lui Varciu. In aceeasi seara, Anca Țurcașiu a adus-o pe scena transformărilor totale pe o răsfățată a topurilor muzicale din anii 2000, nonșalanta și nonconformista Gwen Stefani, iar câștigătorul ediției trecute, Liviu Teodorescu, l-a imitat pe inegalabilul David Bowie. Mezina Theo Rose l-a readus pe scena show-ului pe unul dintre cei mai sensibili cântăreți-actori de la noi, Tudor Gheorghe, Feli Donose s-a transformat in Iyeoka, o interpreta născută peste Ocean din părinți nigerieni, iar Rareș Dragomir l-a imitat pe Bodo, solistul trupei Proconsul, cu minunatul cântec “Cerul”. Nicoleta Nucă i-a surprins pe toti cantand precum  Jon Bon Jovi, iar Geørge a realizat un nou travesti spectaculos, in rolul  Shakirei.

Castigatoarea editiei a fost desemnata Paula Chirilă, cu o transformare spectaculoasa in Willy William, un artist cu origini jamaicano-franceze, interpret al hitului “Ego”.

În aceeasi ediție, Florin Ristei și trupa lui, FreeStay, alaturi de Liviu Teodorescu au dedicat un tribut muzical emoționant Doinei Badea, la 39 de ani de când aceasta nu se mai află printre noi.

Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă