-0.2 C
București
luni, 18 noiembrie 2024
AcasăSpecialRefugiaţii primesc indemnizaţii mai mari de la statul român, în comparaţie cu...

Refugiaţii primesc indemnizaţii mai mari de la statul român, în comparaţie cu persoanele cu handicap. Datele Ministerului Muncii sunt elocvente

Faţă de cei 540 de lei pe lună acordaţi fiecărui refugiat, statul român a oferit numai 234 de lei, tot pe lună, de data asta persoanelor cu handicap grav. Asta arată o analiză prezentată de Agerpres, conform datelor Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice.

“În perioada 1 ianuarie — 30 septembrie 2015, din bugetul MMFPSPV s-au acordat ajutoare pentru persoanele care au dobândit statutul de refugiat sau au dobândit protecție subsidiară acordată de statul român în cuantum de 540 lei/lună. Ajutoarele se acordă pentru maximum nouă luni, cu posibilitatea prelungirii pentru cel mult trei luni, fără obligativitatea rambursării', spune ministerul de resort.

În ceea ce privește persoanele cu handicap, având în vedere că de la 1 ianuarie 2015 cuantumurile acestor beneficii s-au majorat cu 16%, indemnizația lunară, indiferent de venituri, a fost de 234 lei pentru adultul cu handicap grav, respectiv de 193 lei pentru adultul cu handicap accentuat.

La rândul lor, însoțitorii adulților cu handicap vizual grav au primit o indemnizație în cuantum lunar de 636 lei în perioada 1 ianuarie — 30 iunie 2014, de 672 lei în perioada 1 iulie — 31 decembrie 2014, de 724 lei în perioada 1 ianuarie — 30 iunie 2015 și de 777 lei începând cu 30 iunie 2015.

'Pentru persoanele infectate cu HIV sau bolnave de SIDA se acordă o indemnizație lunară de hrană. În perioada 1 ianuarie — 30 septembrie 2015 au beneficiat de indemnizație 9.292 persoane, din care 9.046 adulți, în cuantum de 13 lei/zi, și 246 copii, în cuantum de 11 lei/zi, pentru care au fost cheltuiți cumulat 33.108.895 lei”, arată ministerul.

 

 

Cele mai citite

Rezidențiat: Un sistem medical care strigă după ajutor

În timp ce peste 10.000 de candidați au susținut examenul de rezidențiat, România se confruntă cu un paradox cutremurător: avem un număr mare de...

Mircea Geoană, sprijinit de Sir George Iacobescu în cursa pentru președinția României

Sir George Iacobescu este singurul român înnobilat de Regina Marii Britanii pentru contribuțiile sale excepționale în domeniul caritabil, comunitar și al serviciilor financiare Mircea Geoană,...

Firmele mici, obligate să implementeze SAF-T de la 1 ianuarie. Fără softuri, nu se poate

Pentru companiile mici, aceste softuri reprezintă un demers care presupune costuri suplimentare Începând cu 1 ianuarie 2025, firmele mici din România vor fi obligate să...
Ultima oră
Pe aceeași temă