Opt persoane au fost rănite uşor duminică după-amiază, în urma unui accident petrecut pe DN11 Braşov-Bacău, la ieşirea din localitatea Hărman spre Lunca Câlnicului, în eveniment fiind implicate un microbuz şi două autoturisme, transmite Agerpres.
„Un număr de opt persoane între care şi un copil au ajuns la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă şi Spitalul Clinic de Copii cu traumatisme minore la cap, mâini, picioare şi torace, conştiente. Toţi sunt în investigaţii, iar medicii vor stabili care vor rămâne internaţi, dar nici unul nu era în stare gravă. Alte 13 persoane au refuzat să fie transportate la spital”, a declarat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă Braşov, dr. Adriana Palaghia.
Accidentul s-a produs la ieşirea din localitatea Hărman spre Lunca Câlnicului între un microbuz care transporta persoane între Braşov şi Sfântu Gheorghe şi două autoturisme. „Unul dintre autoturisme a încercat să intre pe un drum lateral, timp în care a fost lovit din spate de un altul care, la rândul lui, a fost lovit de microbuz. La faţa locului s-a deplasat o ambulanţă de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă, trei echipaje SMURD şi un echipaj de descarcerare”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Braşov, Ciprian Sfreja.
Accidentul s-a petrecut în jurul orei 16,30, circulaţia fiind oprită timp de o oră, pentru ca poliţiştii să facă cercetările la faţa locului şi să stabilească cauzele producerii accidentului.