2 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024
AcasăTechCe scor speră Traian Băsescu să obţină MP la alegeri locale

Ce scor speră Traian Băsescu să obţină MP la alegeri locale

Preşedintele Mişcării Populare (MP), Traian Băsescu, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă susţinută în oraşul Bocşa, că obiectivul acestei formaţiuni, pentru alegerile locale din iunie, este obţinerea a 10-12% din voturile electoratului, transmite Agerpres

‘Nu vrem să ne fixăm obiective care să pară arogante sau nerealiste, la stadiul acesta. Ne-am propus ca obiectiv, pe vot politic, deci votul la consilii, să obţinem un 10-12% la nivel naţional, pentru că vom avea judeţe în care vom avea rezultate slabe, cum e Covasna, Harghita, Mureş, nu cred că vom sta foarte bine nici în Satu Mare, unde e o componentă consistentă care merge direct cu UDMR. Deci, ne propunem 10-12% la alegerile locale, ca medie naţională, pe vot politic, ceea ce ne-ar crea platforma să obţinem un 15-20% la alegerile legislative din toamnă. Şi cu această ocazie, să creăm şi acel nou partid, care să conteze”, a afirmat Băsescu. 

Potrivit lui Traian Băsescu, PNL este destul de scindat în prezent şi chiar dacă nu a fost sesizat de presă, există o mişcare de transfer de PDL-işti către Mişcarea Populară, fie că e vorba de primari, fie de consilieri. 

‘Există acest fenomen, care cred că se va accelera. Şi ca să fiu sincer, chiar sper acest lucru. Şi venirea mea aici e tot un semnal în acest sens’, a mai afirmat Traian Băsescu, care a anunţat miercuri, la Bocşa, că primarul liberal al oraşului, Eugen Cismăneanţu, va candida pentru un nou mandat din partea MP. 

Cele mai citite

Lui Florian Coldea, Dumitru Dumbravă și Doru Trăilă li s-a ridicat controlul judiciar. Unde pot călători cei trei

Curtea de Apel București a acceptat scoaterea de sub control judiciar a lui Florian Coldea, Dumitru Dumbravă și Doru Trăilă. Aceștia au dreptul să...

Producătorii locali, tot mai prezenți în restaurante: o asociație dedicată le susține accesul în HoReCa

Marius Tudosiei, fondatorul Asociației Lanțului Alimentar Scurt (ALAS), susține pentru ZF că micii producători locali de alimente, de la brânzeturi la sparanghel, câștigă teren...

ONG-urile cer politicienilor să protejeze facilitățile fiscale: „Ne temem pentru viitor”

Organizațiile non-profit din România au lansat un apel către clasa politică, solicitând o poziție publică și transparentă cu privire la legislația care sprijină sectorul...
Ultima oră
Pe aceeași temă