13.1 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSpecialReferendum la Pungești pentru demiterea primarului

Referendum la Pungești pentru demiterea primarului

Cetăţenii din comuna vasluiană Pungeşti participă, duminică, la un referendum pentru demiterea primarului Mircia Vlasă.

Instituţia Prefectului Vaslui a fost obligată, printr-o decizie definitivă şi irevocabilă a Curţii de Apel Braşov, să organizeze referendum pentru demiterea primarului din Pungeşti, după ce, în 2013, mai mulţi localnici au solicitat acest lucru, nemulţumiţi că edilul a concesionat firmei Chevron terenul unde ar fi urmat să înceapă explorarea gazelor de şist, iar cererea lor a fost respinsă de prefectură.

"Au fost asigurate condiţii pentru buna desfăşurare a referendumului şi sperăm ca procesul de vot să se deruleze fără probleme. Am luat legătura de dimineaţă cu reprezentanţii Biroului electoral de circumscripţie şi totul se desfăşoară fără probleme", a declarat, pentru AGERPRES, prefectul judeţului Vaslui, Daniel Olteanu.

Potrivit datelor furnizate de Instituţia Prefectului Vaslui, la nivelul comunei Pungeşti au fost organizate şapte secţii de votare, iar pe listele permanente au fost înscrişi aproximativ 2.500 de cetăţeni.

Referendumul de la Pungeşti este primul organizat în judeţul Vaslui pentru demiterea unui primar.

Mircia Vlasă a candidat în anul 2012 pe listele USL din partea PSD şi urmează să fie candidatul formaţiunii social-democrate la alegerile locale de anul acesta, pentru funcţia de primar al comunei Pungeşti, în cazul în care nu va fi demis în urma referendumului.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă