La Pungeşti (Vaslui) s-a ţinut duminică referendumul pentru demiterea primarului. Amintesc că în toamna lui 2013 acolo au avut loc proteste ale localnicilor împotriva explorărilor iniţiate de compania americană Chevron în vederea extragerii gazelor de şist prin fracturare hidraulică – procedeu considerat periculos.
Până la urmă, americanii au renunţat şi explorările n-au mai avut loc. Pentru că primarul Vlasa dăduse aprobări cu care oamenii nu erau de acord, în jur de 1.000 cetăţeni (din totalul celor 2.500) au semnat pentru iniţierea referendumului de demitere a primarului – legea cerând 25% din cei înscrişi în listele electorale. Prefectul judeţului a refuzat să declanşeze procedurile de referendum. Au urmat mai mult de doi ani de procese şi, în sfârşit, în decembrie 2015, Curtea de Apel din Braşov a obligat prefectura să organizeze referendumul.
În sfârşit, referendumul s-a desfăşurat duminica trecută. Între timp, datorită abuzului prefectului (rămas nesancţionat), miza a devenit mai mult simbolică, apropiatele alegeri la termen urmând a stabili, oricum, cine va conduce administraţia comunei în următorii patru ani. S-au prezentat la vot 34% dintre cetăţenii cu drept de vot; dintre cei prezenţi, 90% au votat în favoarea demiterii.
Mai departe, lucrurile se complică. Legislaţia este ambiguă, deoarece referendumul local este reglementat atât prin Legea referendumului (3/2000), cât şi prin Legea administraţiei locale (215/2001). Prima prevede, în urma modificării în vigoare din 2014, că referendumul este valabil dacă la acesta participă cel puţin 30% din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente. Cea de-a doua cere un cvorum de 50% plus unu.
Modalitatea de demitere a primarului este reglementată explicit prin art. 70 din Legea 215/2001: „Mandatul primarului încetează ca urmare a rezultatului unui referendum local având ca obiect demiterea acestuia, organizat în condiţiile legii, conform procedurii prevăzute la art. 55 alin. (3)-(7)“. Or, art. 55 (6) zice: “Referendumul este valabil dacă s-au prezentat la urne cel puţin jumătate plus unu din numărul total al locuitorilor cu drept de vot. Activitatea consiliului local încetează înainte de termen dacă s-au pronunţat în acest sens cel puţin jumătate plus unu din numărul total al voturilor valabil exprimate“. Pe de altă parte, există jurişti care spun că, dacă prevederi cu caracter special din altă lege (adică cea a administraţiei publice) derogă de la legea generală (a referendumului), se vor aplica cele din legea specială.
Nu-mi propun să rezolv aici o dispută juridică, probabil că instanţele o vor face în perioada următoare. Remarc însă că, pentru omul de rând (şi nu numai), reglementările sunt neclare şi ilogice. Care ar fi argumentul după care preşedintele României poate fi demis prin votul a jumătate plus unu din 30% din cetăţenii cu drept de vot, iar pentru a schimba un primar trebuie să voteze “pentru“ (nu doar să se prezinte la urne) 50% plus unu din totalul alegătorilor înscrişi în listele electorale?
De prisos să menţionez că articolul din Legea administraţiei locale este scris astfel încât niciun primar să nu poată fi demis vreodată prin voinţa alegătorilor, iar cel din Legea referendumului, astfel încât preşedintele să poată fi demis fără multă bătaie de cap.
Condiţiile care trebuie îndeplinite pentru declanşarea referendumului de demitere a primarului sunt şi ele draconice – astfel se explică faptul că abia acum a avut loc, pentru prima dată, un astfel de eveniment. E nevoie de semnăturile a 25% din cetăţenii înscrişi în listele electorale. Aparent nu-i foarte mult, dar, dacă ne gândim că în Bucureşti ar trebui să semneze 450.000 de cetăţeni, mai mulţi decât au votat vreodată pentru un primar, realizăm că e o sarcină cvasi-imposibilă.
În localităţile mici, pe lângă că o bună parte din cei înscrişi în listele electorale sunt în realitate plecaţi la muncă în ţară sau în străinătate, se pune problema caracterului deschis al semnăturii. Spre deosebire de vot, care e secret, aici cetăţeanul care semnează împotriva primarului în funcţie se expune la tot felul de şicane din partea acestuia, în cazul rămânerii în funcţie; deci se va gândi de două ori înainte de a semna.
În plus, legea prevede că “acest procent [sic!] trebuie să fie realizat în fiecare dintre localităţile componente ale comunei, oraşului sau municipiului“. Or, sunt frecvente situaţiile în care nemulţumirile cetăţenilor se referă tocmai la faptul că primarul alocă resursele în mod discreţio-nar, favorizând un anumit sat.
Dacă vrem ca cetăţenii să aibă cu adevărat posibilitatea de a revoca, în situaţii excepţionale, mandatul acordat, e clar că cele două legi trebuie revăzute, astfel încât să se asigure un echilibru între stabilitatea aleşilor şi controlul cetăţenilor asupra lor. O temă care ar trebui pusă în dezbatere publică, alături de altele rămase în suspensie, cum sunt sistemul de alegere a primarilor (unul sau două tururi), chiar dacă nu sunt de actualitate imediată. Asta, dacă nu vrem să aflăm din nou că avem legi proaste, când e prea târziu ca să le putem schimba.
