20.6 C
București
joi, 23 mai 2024
AcasăSpecialPERICOLELE Internetului: Copiii cu deficienţe de auz, victimele violenţei online

PERICOLELE Internetului: Copiii cu deficienţe de auz, victimele violenţei online

Copiii hipoacuzici sunt extrem de vulnerabili la violenţa de pe Internet, iar jumătate dintre ei recunosc că, deşi au fost abuzaţi online, nu au spus nimănui, arată un studiu efectuat de organizaţia “Salvaţi Copiii”, remis redacţiei.

Astfel, 63% dintre copiii cu deficienţe de auz navighează zilnic pe Internet, faţă de datele disponibile în 2012, când 48% dintre elevi îşi petreceau timpul online. De asemenea, 51% dintre copiii cu deficienţe de auz au spus că au fost agresaţi în mediul virtual şi că nu au spus nici familiei, nici autorităţilor.

În acest context, organizaţia “Salvaţi Copiii” şi Fundaţia Orange au lansat, în 2012, proiectul E-sign, care se adresează copiilor hipoacuzici şi profesorilor din şcolile româneşti şi îi învaţă cum să se protejeze în mediul online. Voluntarii i-au învăţat pe copii despre hărţuirea pe Internet, cum se utilizează sigur calculatorul şi cum se navighează pe reţelele sociale, pentru a nu avea probleme.

 

În urma participării la proiect, copiii au remarcat că a scăzut rata persoanelor hărţuite în online- de la 44% dintre copiii care se plângeau, în 2012, că au fost agresaţi pe Internet, la 36% dintre ei care spun asta în prezent. 

De asemenea, a scăzut semnificativ procentul celor care afirmă că “am trimis informaţii personale (ex. numele meu complet, adresa, numărul de telefon) unei persoane pe care nu am cunoscut-o faţă în faţă“ de la 14% la 6%. În consecinţă, se remarcă scăderea folosirii de către altcineva a datelor personale ale copiilor.

Rezultatele obţinute în urma proiectului mai arată că a crescut numărul celor care adoptă comportamente corecte în caz de hărţuire (blochează comunicarea cu hărţuitorul, contactează un serviciu specializat, anunţă un adult).

Totodată, copiii implicaţi în proiect au pregătit spectacole de pantomimă, iar echipele clasate pe primele cinci locuri au venit la Bucureşti, pentru finală. Marii câştigători ai concursului au fost copiii de la Liceul Tehnologic Special pentru deficienţe de auz, din Cluj. Celelalte echipe participante în finală au fost de la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă, Timişoara (locul II), Liceul Tehnologic Special Bivolarie, Vicovu de Sus (locul III), Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă nr.2, Sibiu şi Şcoala Gimnazială Specială Kozsmuta Flora, Cluj (menţiuni). 

O altă cercetare efectuată la nivel mondial asupra copiilor cu dizabilităţi de UNICEF arată că ei au cele mai mici şanse să beneficieze de educaţie, sănătate şi protecţie. Copiii cu dizabilităţi sunt printre cei mai expuşi la violenţă, abuz, exploatare şi neglijare, mai ales dacă sunt izolaţi în instituţii de profil, din cauza stigmatului social şi a costurilor financiar.

Citeşte şi UNICEF: Copiii cu dizabilităţi sunt cei mai expuşi la violenţă, abuz, exploatare şi neglijare

La sfârşitul lui 2012, în România erau înregistraţi 60.859 de copii cu dizabilităţi, conform datelor oferite de Direcţia pentru Protecţia Persoanelor cu Handicap.

Cele mai citite

Propunerea PSD pentru Plafonarea Adaosului Comercial la Produsele Românești: O Soluție pentru Protejarea Producătorilor Locali

Scandalul Produselor Românești și Răspunsul Retailerilor În contextul recentelor controverse legate de produsele românești din marile magazine, retailerii au refuzat să participe la dezbaterile din...

Frank-Walter Steimeier: Legea fundamentală a Germaniei a fost ‘un mare dar’ după tirania regimului nazist

Legea fundamentală a Germaniei a fost 'un mare dar' după tirania regimului nazist, a declarat joi preşedintele Frank-Walter Steimeier, cu prilejul unei ceremonii la...

Premierul Ciolacu dă o majorare de salarii de 10 la sută. Prima tranșă e în iunie, când sunt alegerile

Guvernul PSD - PNL, condus de liderul PSD, Marcel Ciolacu, le oferă unora dintre bugetari o mărire de salarii de zece la sută în...
Ultima oră
Pe aceeași temă