7.6 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăSpecialAmenzi pentru munca la negru

Amenzi pentru munca la negru

Corpul de control Relaţii de Muncă din cadrul ITM a verificat luna trecută 519 agenţi economici, din care 85 au fost sancţionaţi cu 76 amenzi în valoare de 954.500 lei şi nouă avertismente. În acelaşi timp, au fost dispuse 812 măsuri cu termen scadent de remediere a neconformităţilor constatate. Toate acestea s-au realizat pe timpul controalelor efecuate de reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM), care au continuat luna trecută activităţile de verificare a societăţilor comerciale, care îşi desfăşoară activitatea pe raza judeţului Constanţa.

Ca de obicei, aceste acţiuni au avut ca obiectiv verificarea respectării prevederilor legale din legislaţia muncii, securitatea şi sănătatea în muncă a salariaţilor.

Totodată, au fost depistaţi 42 de angajatori care precticau munca fară forme legale, în acest sens fiind depistate 118 persoane care nu aveau încheiate contracte individuale de muncă. În plus, pentru trei angajatori cu un număr total de 28 de persoane, a fost sesizat Parchetul de pe Lângă Judecătoria Constanţa pentru a stabili dacă aceştia se fac vinovaţi de încălcarea legii.

La rândul lor, inspectorii din cadrul corpului de control Securitate şi Sănătate în Muncă au verificat alţi 191 de agenţi economici, în cazul cărora au fost dispuse 467 măsuri de remediere a neconformităţilor constatate şi s-au aplicat 467 sancţiuni, din care 448 avertismente şi 19 amenzi în valoare de 85.500 lei.

Tot luna trecută a fost efectuată o acţiune de control, prevăzută în Programul-cadru al Inspecţiei Muncii pentru anul 2013, privind verificarea modului în care agenţii economici respectă prevederile legale referitoare la securitatea şi sănătatea în muncă în activităţile de transport intern, depozitare şi utilizare a substanţelor de uz fitosanitar şi a îngrăşămintelor chimice în agricultură.

În acest sens, au fost verificaţi 15 angajatori, s-au aplicat 43 de avertismente şi două amenzi în valoare de 11.500 lei.

Cele mai citite

Un candidat cotat la „și alții”, intră detașat în turul doi al prezidențialelor

Călin Georgescu a avut o carieră profesională prolifică, activând în domenii care au survolat de la agronomie și mediu, până la diplomație internațională Călin Georgescu,...

Referendumul din București: Peste 60% răspunsuri „Da” la toate cele trei întrebări

Rezultatele parțiale ale referendumului organizat duminică în Capitală arată o susținere majoritară pentru cele trei propuneri supuse votului. Conform datelor anunțate de Autoritatea Electorală Permanentă...

Procurorii sud-coreeni cer pedeapsă cu închisoarea pentru liderul Samsung, într-un dosar controversat

Președintele grupului Samsung Electronics Co., Lee Jae-yong, se confruntă cu o cerere de condamnare la cinci ani de închisoare, formulată de procurorii sud-coreeni în...
Ultima oră
Pe aceeași temă