12.8 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialPapa Francisc vrea sa vină în România

Papa Francisc vrea sa vină în România

Nunţiul Apostolic în România, Monseniorul Miguel Maury Buendia, a confirmat pentru Digi24 că Papa Francisc îşi doreşte să vină în vizită în ţara noastră. Preşedintele Klaus Iohannis i-a adresat invitaţia Suveranului Pontif anul trecut şi, dacă se va concretiza, ar fi a doua vizită a unui Suveran Pontif în România, după călătoria istorică din 1999 a Papei Ioan Paul al II-lea. 

”În urmă cu mai puţin de o lună am vorbit cu Papa. Ştiind că a fost invitat, l-am întrebat despre o posibilă vizită aici. Mi-a spus: «Aş vrea să vin. Sper ca lucrurile să decurgă bine, iar vizita mea să ajute la unitatea tuturor românilor». De aceea sper că această vizită va fi posibilă. Eu, ca ambasador al Papei, voi face tot posibilul şi voi lucra cu autorităţile, cu Biserica Ortodoxă, cu Biserica Catolică, pentru ca această vizită să aibă loc”, a declarat Nunţiul Apostolic.

Arhiepiscopul spaniol a mărturisit că l-a bucurat vestea că va fi emisarul Papei Francisc în ţara noastră. După şapte ani de misiuni în foste republici sovietice din Asia Centrală, numirea lui într-o ţară latină din Uniunea Europeana i-a dat sentimentul că se întoarce acasă. „Românii au trăsăturile tipice ale popoarelor latine. La fel ca italienii, spaniolii sau francezii, sunt spontani, se aprind uşor, ştiu să rezolve problemele care apar în ultimul moment”, spune monseniorul Miguel Maury Buendia.

În urmă cu aproape un an, preşedintele Klaus Iohannis a făcut o vizită la Vatican. Preşedintele s-a întâlnit atunci pentru prima oară cu Papa Francisc, adresându-i acestuia invitaţia de a veni în România. În anul 1999, Papa Ioan Paul al II-lea a făcut o vizită istorică în România, prima a unui Suveran Pontif în ţara noastră, fiind şi prima oară când Papa Ioan Paul al II-lea mergea într-o ţară cu populaţie majoritar ortodoxă. 

Cele mai citite

Iohannis o poate acuza pe Andra că i-a furat opera “Pas cu pas”

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Dacă își tot vede năruit visul de a ajunge secretar general al Alianței Atlanticului de Nord (NATO), iar cu meditațiile nu...

Iohannis o poate acuza pe Andra că i-a furat opera “Pas cu pas”

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Dacă își tot vede năruit visul de a ajunge secretar general al Alianței Atlanticului de Nord (NATO), iar cu meditațiile nu...
Ultima oră
Pe aceeași temă