13.5 C
București
joi, 19 septembrie 2024
AcasăSpecialDe ce nu s-au bătut marii investitori pe pachetul de 1,77% din...

De ce nu s-au bătut marii investitori pe pachetul de 1,77% din Petrom expus în galantarele FP?

Fondul Proprietatea nu a reuşit să vândă vineri decât 1,11% din acţiunile OMV Petrom, în ciuda discountului oferit celor interesaţi (12% înainte de anunţul de vânzare, 6% raportat la ultima cotaţie de joi). Cum întregul pachet oferit prin bursă era de 1,77% din compania petrolieră, cum se explică reţinerea investitorilor?

Aparent, doar motive de suprasubscriere pentru pachetul oferit de FP. Bursa românească e puţin lichidă, e greu să aduni din piaţă un pachet de peste 1% din acţiuni (free – float – ul e minuscul, sunt doar 8,2% din acţiunile companiei „libere“ – OMV are 51%, FP – 20,1%, statul român – 20,6%) fără să urci senificativ preţul. Apoi, avem perspectivele de dezvoltare – vezi gazele şi ţiţeiul din Marea Neagră.

Nu în ultimul rând, liberalizarea pieţei energiei, cu liberalizarea completă a preţului la gaze (2014 pentru consumatorii industri­ali, 2018 pentru cei casnici), era un argument pentru achiziţionarea acţiunilor Petrom. Se pare însă că ameninţarea redevenţelor mai mari din 2014, concurenţa gazelor de şist şi vârful (bula?) la care au ajuns bursele mulţumită banilor ieftini pompaţi de băncile centrale din lume au cântărit mai greu în calculele investitorilor. În definitiv, dacă acţiunile FP erau o atât de mare oportunitate, de ce vinde acum Fondul? Răscumpărarea acţiunilor proprii pentru susţinerea preţului din piaţă (e nevoie de lichidităţi pentru asta), oferirea de dividende propriilor acţionari (vânzarea e în profit, în contabilitatea FP acţiunile Petrom sunt prinse la valoare mai mică decât cei 0,39 lei la care s-a perfectat tranzacţia) se puteau face când acţiunile SNP îşi atingeau potenţialul maxim (după 2018, după ce începe exploatarea din Marea Neagră), nu când se află încă în stadiul de promisiune, nu? În consecinţă, FP a vândut doar 1,11% din acţiuni, încasând astfel 246,6 milioane lei. Fondul anunţase miercuri că vrea să vândă un pachet de 1,77% din acţiunile Petrom, estimat atunci la 445 milioane lei, în funcţie de ultima cotaţie bursieră. Fondul preciza că nu exclude să mărească volumul de titluri în funcţie de condiţiile pieţei. Nici marii investitori n-au dat buzna, din pachetul vândut în final de FP aproximativ 8% au fost achiziţionate de SIF Oltenia (care deţinea anterior 1,1% din SNP).

 

Cele mai citite

Ciucă nu-l vrea premier pe Ciolacu dacă va câștiga alegerile prezidențiale

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, miercuri, că, dacă va câştiga alegerile prezidenţiale, nu l-ar pune premier pe Marcel Ciolacu, arătând că acesta susţine...

Liban: Noi explozii după ce au fost detonate și stațiile radio ale Hezbollah

Noi explozii au fost semnalate miercuri în Liban, în urma detonării unor dispozitive de emisie-recepţie folosite de gruparea Hezbollah, la o zi după ce...

Ciucă nu-l vrea premier pe Ciolacu dacă va câștiga alegerile prezidențiale

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, miercuri, că, dacă va câştiga alegerile prezidenţiale, nu l-ar pune premier pe Marcel Ciolacu, arătând că acesta susţine...
Ultima oră
Pe aceeași temă