17.6 C
București
sâmbătă, 11 mai 2024
AcasăSpecialTurneul carierei pentru Simona Halep

Turneul carierei pentru Simona Halep

Numai numărul unu mondial a reuşit să o oprească pe constănţeancă în turneul de la Roma, cel mai bun din istoria prezenţei sale în circuitul profesionist.

Pe parcursul unei singure săptămâni Simona Halep, jucă­toarea de tenis din Constanţa, a reuşit să învingă cinci jucătoare mai bine clasate în ierarhia WTA şi nu a putut fi oprită decât de liderul mondial, celebra americancă Serena Williams. Mai mult, trei dintre jucătoarele învinse se regăsesc în top 20 WTA, una chiar pe 4, Agnieszka Radwanska (Polonia). Totul s-a întâmplat la turneul din categoria Masters de la Roma, Italia, întrecere dotată cu premii totale de 3,4 milioane de dolari.

Drumul constănţencei a început cu jocurile de calificare în care a trecut de Alice Balducci (Italia, 631 WTA) şi 6-4, 6-2 cu Daniela Hantuchova (Slovacia, 61 WTA). Locul 64 în clasamentul mondial, Halep a avut parte de primul adversar mai bun încă din runda inaugurală, când a fost nevoită să o întâlnească pe Svetlana Kuznetsova (Rusia, 37 WTA). A învins-o cu scorul de 6-1, 6-1.

Nici cel mai înfocat suporter al jucătoarei constănţene nu îi dădea acesteia vreo şansă în turul secund când Halep a fost nevoită să joace împotriva lui Agnieszka Radwanska (Polonia, 4 WTA). Un meci de vis făcut de Halep a dus-o pe aceasta în optimi după un meci lung de trei seturi, 6-7, 6-1, 6-2. Ajunsă între cele mai bune 16 jucătoare ale turneului de la Roma, Halep trebuia să treacă şi de reprezentanta gazdelor, Roberta Vinci (15 WTA), pentru a-şi menţine visul aprins. Halep s-a întrecut pe sine o dată în plus şi după un scurt 6-4, 6-2 în faţa italiencei, Halep îşi depăşea deja cea mai bună performanţă a carierei.

În sferturi un nou adversar de top, cu Jelena Jankovic (Serbia, 18 WTA), fost lider mondial. Halep a câştigat şi de această dată, dar din păcate în drumul către o finală de vis a apărut cea mai bună jucătoare a lumii şi probabil din istorie, Serena Williams. Americanca, câştigătoare a ultimelor patru turnee la care a participat şi cu o serie de 22 de meciuri consecutive câştigate, i-a administrat Simonei un 6-3, 6-0, scor parcă mult prea dur pentru a încheia un turneu atât de frumos.

A făcut milionul

Cea mai bună clasare a Simonei Halep în ierarhia WTA a fost locul 37. Înaintea turneului de la Roma constănţeanca se afla pe 64. Cu cele 395 de puncte, Simona va urca din nou în apropierea locului 40. Mai important este însă premiul în bani câştigat de Halep la Roma. Înaintea turneului din capital Italiei, Halep câştigase din tenis 938.752 de euro. Cu premiul de 85.835 de euro constănţeanca trece de milionul de dolari câştigat în tenis.

6 meciuri a câştigat Halep pe zgura de la Roma.

 

Cele mai citite

MAE, despre secțiile de votare deschisse în străinătate

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) organizează, prin Misiunile Diplomatice şi Oficiile Consulare ale României în străinătate, 915 secţii de votare în străinătate la alegerile europarlamentare...

Biden i-a spus lui Iohannis că ceva îl deRUTTEază

IlustrațieȘ Marian Avramescu Președintele Klaus Werner Iohannis s-a întors foarte deRUT(TE)at din Statele Unite ale Americii (SUA). Aceasta după ce președintele octogenar american, Joe Biden,...

MAE, despre secțiile de votare deschisse în străinătate

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) organizează, prin Misiunile Diplomatice şi Oficiile Consulare ale României în străinătate, 915 secţii de votare în străinătate la alegerile europarlamentare...
Ultima oră
Pe aceeași temă