4.3 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăInternaționalSupereroii de import

Supereroii de import

De-a lungul vremii, au existat o Batwoman mexicană, Batman și Robin filipinezi, un Star Wars brazilian, un Street Fighter făcut în Hong Kong, un Spider-Man japonez, un Star Trek turcesc și mulți alții. Începem cu câteva variante ale lui Superman.

Supermanul gras de India

Încă din copilărie, aflăm din filmul indian „Superman” din 1980, Babu se anunța drept un mare supererou. Era atât de puternic, încât strâmba acul seringii când doctorul încerca -să-i facă injecție. La adolescență, a devenit și mai periculos, purtând costume fistichii ce puteau să te orbească la simpla vedere. Fardat, rujat și cu mustață, arată ca un imitator gras al lui Elvis. Freza seamănă cu un pinguin care i s-a zdrobit de creștet, căzând de la o mare înălțime. Are „H” în loc de „S” desenat pe abdomen (de la Hanuman, „regele maimuță”), iar respectivul abdomen este cu adevărat unul de supererou: se apropie de o formă de relief.

Luptele lui Superman sunt intense, adversarii variați: de la oameni până la cobre și elefanți, de te întrebi dacă nu cumva are o problemă și cu fauna. La fel de variate sunt și tandemurile tipic indiene cu cântări dansante: de-a lungul a peste două ore, Superman și aleasa inimii sale cântă tremurat și bâțâie din burice pe poduri, în restaurante, în elicopter, zburând prin cosmos.

Interpretul, Rama Rao Taraka Nandamuri, a jucat în peste 250 de filme. A devenit atât de popular, încât și-a făcut partid politic și a câștigat alegeri locale în sudul Indiei.

Ca Romeo și Julieta

Ideea unei supertrupe inter-naționale formate din eroi a apărut în 1973, când turcii – cine altcineva? – au făcut un film în care Captain America făcea echipă cu eroul mexican Santo pentru a lupta împotriva lui Spiderman. Evident, ca în majoritatea acestor pelicule, nici un drept de autor n-a fost plătit. Indienii au atins însă perfecțiunea în cuplarea magnificilor mitologici, în filmul „Dariya Dil” din 1988. Aici, fără să țină cont de faptul că Superman vine dintr-o lume fictivă și Spider-woman din alta, îi transformă pe cei doi într-un fel de Romeo și Julieta care zboară, cântă și dansează împreună în stil indian.

Supraomul turc de pe la țară

Și turcii l-au adaptat pe super-eroul american. Filmul „Superman se întoarce” din 1979 debutează în forță, printr-un trucaj extraordinar: mai multe podoabe dintr-un pom de iarnă ne sunt prezentate drept galaxie, iar unul dintre globuri – verde – este chiar planeta Krypton. Apoi, mama și tatăl adoptivi ai lui Superman, doi țărani turci, îi povestesc acestuia cum l-au găsit în grădina de zarzavat, gângurind într-o rachetă intergalactică. Stilul? Ceva între scenetele lui Ben-deac și filmele comuniste cu Emil Hossu inginer care a primit repartiție la țară să construiască un baraj. Supermanul rural se luptă cu tâlharii pe drumuri forestiere, printre camioane cu prelată și barăci pentru muncitori. Adevăratul lui tată, Superman senior, se prezintă drept deștept ca Solomon, răbdător ca Atlas și puternic ca Hercule, dar nu are jumătate din dinții de sus.

Când zboară, silueta lui Superman pare o insectă strivită de plici pe geam. Deși are un piept ca de pui, poate împiedica două trenuri aflate în viteză să se ciocnească. La sfârșit, îi mototolește pistolul personajului negativ ca pe-o amendă de circulație, îl dă pe respectivul pe mâna organelor și-și ia zborul către planeta unde s-a născut, care „a dispărut cu șapte ani-lumină în urmă”, de parcă anul-lumină ar măsura durata. 

Cele mai citite

Blue Air, aflată în faliment, va încasa aproximativ 2 milioane de dolari în urma câștigării unui proces

Administratorii Blue Air, companie românească de transport aviatic aflată în faliment, au obținut o victorie neașteptată într-un proces cu Transair, compania aviatică din Senegal. O...

În Statele Unite, cazurile de tuse convulsivă au crescut alarmant în ultimele luni

În Statele Unite, cazurile de tuse convulsivă, cunoscută și sub numele de pertussis, au crescut alarmant în ultimele luni, conform datelor furnizate de Centrele...

Zgomotul misterios. „The Hum” afectează aproximativ 2% din populația globală

"The Hum" este un sunet misterios de frecvență joasă care afectează aproximativ 2% din populația globală. https://www.youtube.com/watch?v=WuSdzxhWpU0 Zgomotul misterios: "The Hum" Recent, acest fenomen a...
Ultima oră
Pe aceeași temă