17.6 C
București
marți, 30 aprilie 2024
AcasăSpecialNoul prim-ministru islandez, învestit în funcţie

Noul prim-ministru islandez, învestit în funcţie

Noul prim-ministru islandez, Sigurdur Ingi Johannsson, a fost învestit oficial în funcţie joi de preşedintele Olafur Ragnar Grimsson, înlocuindu-l pe Sigmundur David Gunnlaugsson, nevoit să demisioneze în urma dezvăluirilor din ancheta 'Panama Papers', relatează AFP, potrivit Agerpres

Sigurdur Ingi Johannsson, ministru al agriculturii şi pescuitului în guvernul precedent şi vicepreşedinte al Partidului Progresului (centru-dreapta), va asigura interimatul până la alegerile legislative anticipate anunţate pentru această toamnă. Partidul Progresului anunţase miercuri seară nominalizarea lui Johannsson pentru funcţia de prim-ministru. 

Sigmundur David Gunnlaugsson s-a retras din fruntea executivului în încercarea de a salva coaliţia de guvernământ, după ce numele său a apărut în ancheta internaţională referitoare la averile pe care înalţi demnitari din diferite ţări le deţin în paradisuri fiscale. 

Conform documentelor publicate de Consorţiul Internaţional al Jurnaliştilor de Investigaţii (ICIJ), Gunnlaugsson a înfiinţat în 2007, împreună cu soţia sa, o firmă în paradisul fiscal din Insulele Virgine, pentru a-şi administra averea. El a deţinut 50% din acţiunile firmei până la sfârşitul lui 2009, dar a omis să le menţioneze în declaraţia de avere completată în aprilie 2009, când a fost ales pentru prima oară deputat. 

Gunnlaugsson ameninţase marţi cu dizolvarea forului legislativ dacă va fi abandonat de Partidul Independenţei, aliatul său în coaliţia de guvernare. Preşedintele islandez Olafur Ragnar Grimsson a afirmat ulterior, într-o declaraţie televizată, că nu este pregătit să dizolve parlamentul ţării până când nu vor fi explorate toate opţiunile, respingând astfel solicitarea premierului.

Cele mai citite

Plângere penală pe numele primarului din Drobeta Turnu Severin

Un cetățean care se prezintă “militant civic” a depus plângere penală la Direcția Națională Anticorupție (DNA) pe numele primarului din Drobeta Turnu Severin, Marius...

Directorul general al Binance ar putea fi condamnat la doi ani de închisoare

Fostul director executiv al Binance, cea mai mare bursă de criptomonede din lume, ar putea fi condamnat la ani de închisoare, după ce a...
Ultima oră
Pe aceeași temă