10.6 C
București
luni, 13 mai 2024
AcasăSpecialPregătiri de Paște. Prețul cărnii de miel este în scădere

Pregătiri de Paște. Prețul cărnii de miel este în scădere

Mai sunt aproximativ trei săptămâni până la Sărbătoarea Paștelui ortodox, însă românii deja fac pregătiri. Acum se calculează bugetul pentru masa de Paște, pentru cadouri sau pentru excursii. O veste bună pentru cei care preferă carnea de miel vine chiar de la crescătorii de oi. Aceștia spun că prețul unui kilogram de miel va ajunge la circa 24-26 lei în magazine, în timp ce un miel în viu va fi vândut cu circa 10-13 lei kilogramul, informează Agerpres

Prețurile sunt în scădere. În perioada Sărbătorilor Pascale nu va depăși 25 lei/kg, prețul va merge mai degrabă în jos. Problema este că avem o ofertă foarte mare, în timp ce cererea e puțina. Pentru mielul în viu, de Paștele catolic am avut prețuri de circa 11 lei/kg, pentru export. Probabil prețurile vor rămâne cam la fel. Oricum, dacă vindem sub 9 lei/kg, la mielul în viu, deja lucrăm pe pierdere”, a declarat, pentru StiriAgricole.ro, Marcel Andrei, crescător de oi din Sibiu și președintele Sindicatului Național al Crescătorilor de Ovine din România.

În Bihor, kilogramul de miel va avea de Paște un preț cuprins între 22 – 27 lei, la supermarket, iar în viu se va vinde cu aproximativ 12 – 15 lei, este de parere Daniela Anca Demian, director general al Asociatiei Crescatorilor de Ovine și Caprine „Pastorul”, din Bihor.

„Prețurile vor fi anul acesta cam cu 20% mai mici decât cele din 2015. Vânzările de Paște sunt mici. Noi vindem în general la export producția noastră, însă prețurile la ora aceasta sunt de 8,5 – 9 lei kilogramul în viu și sunt în scădere liberă. Piața arabă nu are cerere așa cum avea odată, nici Europa. Pe lângă acest lucru, carnea de porc este foarte ieftină, mai ales că se oferă bani de la CE pentru depozitarea cărnii de porc, nu doar în România, ci în toată Europa. Nu de puține ori, românul va alege să ia carne de porc sau de pui, chiar și pentru Paște. Conform datelor statistice, avem circa 10 milioane de oi mame în țara noastră, prin urmare avem cam 7-8 milioane de miei de vânzare. De Paști, se vând cam circa 1 milion”, a declarat, pentru StiriAgricole.ro, Daniela Anca Demian.

Și reprezentanții oierilor de la munte sunt de părere că prețurile pentru sărbătorile pascale din acest an vor fi în general aceleași ca și cele de anul trecut.

Cele mai citite

Donald Tusk vrea să consolideze granița Poloniei cu Belarusul

Prim-ministrul polonez Donald Tusk a declarat, astăzi, că Varșovia începe lucrările pentru consolidarea întregii granițe estice, deoarece țara se confruntă cu ceea ce el...

Exclusiv: Analistul Adrian Negrescu, despre legea evaziunii fiscale: ,,Statul reușește să obțină doar 1-2% din prejudiciile din dosarele penale”

Legea evaziunii fiscale, cunoscută ca legea Ciucă-Ciolacu, împarte românii în tabere și anume cei care văd această măsură ca fiind una utilă în lipsă...

CSM București, campioana României. „Tigroaicele” au reușit o nouă triplă

CSM București a învins-o sâmbătă pe CSM Târgu Jiu cu scorul de 30-27, în Sala Apollo din Capitală, în etapa cu numărul 24 din...
Ultima oră
Pe aceeași temă