17.6 C
București
marți, 30 aprilie 2024
AcasăSpecialAniversare Emil Cioran. ”Caietele” sale au fost reeditate într-un singur volum

Aniversare Emil Cioran. ”Caietele” sale au fost reeditate într-un singur volum

La împlinirea a 105 ani de la naşterea lui Emil Cioran, ”Caietele” sale au fost reeditate într-un singur volum. Edițiile românești anterioare împărțiseră textul în trei volume, notează TVR.

Emil Cioran este unul dintre cei mai importanți gânditori ai secolului trecut, încadrat în generaţia interbelică a mentorilor, alături de Noica, Eliade şi Ţuţea.

După moartea lui Cioran, Simone Boue – partenera lui de viaţă – a găsit caietele care acopera 15 ani – 1957-1972. Erau în numar de 34 şi arătau la fel. Simone Boue s-a ocupat de publicarea lor, dar a murit înainte de a le vedea apărute. Ea semnează şi Cuvântul înainte al acestui volum unde mărturisteşte că,  deşi Cioran scrisese pe coperta multora dintre ele “a se distruge”, le păstrase cu multă grijă.

“Caietele” nu au nimic dintr-un jurnal clasic, ci adună o serie de gânduri, schiţe, frământări şi dezamăgiri ale lui Cioran.

Cioran a trăit până la 26 de ani în România, unde şi-a publicat primele cărţi.

“Pe culmile disperării”, apăruta în 1934, a fost premiată. Au urmat “Cartea amăgirilor”, “Schimbarea la faţă a României”, “Lacrimi şi sfinţi”.

Sunt acolo pagini care-au scandalizat din cauza simpatiilor sale de extremă dreapta din tinereţe.

Emil Cioran s-a mutat în Franţa, după 1937 şi a renunţat să mai scrie în limba română. “Stilul, care m-a interesat atât de mult, l-am adoptat pentru că am văzut în el o sfidare a neantului”, scria în Caietele sale.

Prima lucrare scrisă în franceză, “Tratat de descompunere”, e publicată în 1949 la editura Gallimard şi e distinsă cu premiul Rivarol. Ulterior, Cioran a refuzat toate distincţiile literare care i-au fost atribuite.

 Emil Cioran a murit la Paris, în 1995.

 

Cele mai citite

Cotnari, partener oficial de vin al Galei Premiilor Gopo 202

Cotnari, una dintre cele mai prestigioase crame din România, anunță că va fi partener oficial de vin al celei de-a 18-a ediții a Galei...

Inițiativa pentru Democrație lansează un nou site de informații pentru Alegători și anunță Granturi pentru a crește puterea Votanților din Europa

Bruxelles — Inițiativa pentru Democrație (A4D), o organizație nonpartizană de frunte dedicată susținerii și protejării valorilor democratice la nivel global, este mândră să anunțe...

Ce inovații a adus Rolex în lumea ceasurilor?

De peste 100 de ani Rolex a acaparat piața ceasurilor de lux, devenind una dintre cele mai cunoscute și apreciate mărci producătoare din întreaga...
Ultima oră
Pe aceeași temă