25.1 C
București
vineri, 27 septembrie 2024
AcasăSpecialSuspiciuni de TBC la o creşă din Sectorul 1. Au început investigaţii

Suspiciuni de TBC la o creşă din Sectorul 1. Au început investigaţii

Conducerea creșei de pe strada Vrancei, din Sectorul 1 al Capitalei, a dispus realizarea de ample investigații medicale la această unitate, în condițiile în care s-au înregistrat suspiciuni de TBC la doi copii, se precizează într-un comunicat primit de la Primăria Sectorului. Până în acest moment, diagnosticul de TBC nu a fost confirmat la nici unul dintre copii înscriși în această creșă. Singurul caz înregistrat este cel al unei infirmiere care a fost internată la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din Capitală.

Imediat după confirmarea cazului de TBC al infirmierei, conducerea creșei a dispus efectuarea unor ample investigații medicale atât în rândul copiilor, cât și în rândul personalului. Astfel, copiilor de la grupa la care lucra infirmiera li s-a făcut radiografie pulmonară și examen IDR. La o parte dintre micuți rezultatul IDR a ieșit pozitiv, însă acest lucru nu înseamnă automat că aceștia au TBC.

Investigațiile medicale vor continua până la stabilirea unui diagnostic final. Autorităţile locale precizează că micuții sunt vaccinați contra TBC la naștere, ceea ce le conferă protecție până la vârsta de aproximativ doi ani.

În perioada următoare, conducerea creșei va extinde examenul IDR la toți copii înscriși la creșa de pe strada Vrancei. De asemenea, personalului din unitate i se va realiza o radiografie pulmonară. În plus, conducerea creșei a solicitat Direcției de Sănătate Publică București realizarea, în acest week-end, a unei dezinfecții la creșa de pe strada Vrancei.  

În condițiile în care nu există nici un diagnostic de TBC confirmat în rândul copiilor, și în lipsa unei notificări de la unitatea medicală unde s-au realizat investigațiile, nu se  impune în acest moment, închiderea unității.

La creșa de pe strada Vrancei sunt înscriși 178 de copii, dintre care 13 erau în grupa la care au apărut suspiciuni de TBC.

Primăria Sectorului 1 a promis să revină cu informaţii, după finalizarea investigațiilor medicale.

         

          

Cele mai citite

Alertă RO-Alert emisă în nordul județului Tulcea din cauza unor drone detectate la granița cu Ucraina

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) a transmis în noaptea de joi spre vineri un mesaj de avertizare RO-Alert pentru locuitorii din zona...

Bursele europene au închis pe creștere, impulsionate de sectorul bunurilor de uz casnic și de câștigurile din Asia-Pacific

Bursele europene au încheiat sesiunea de tranzacționare în creștere, susținute de acțiunile producătorilor de bunuri de uz casnic și de câștigurile înregistrate pe piețele...

Restanțe de 700 milioane de lei amenință programul Start-Up Nation 2022, antreprenorii sub presiunea băncilor

Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT) ar putea înregistra restanțe de plată de până la 700 de milioane de lei până la sfârșitul acestui...
Ultima oră
Pe aceeași temă