14 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăEconomieHavrileţ (Ministerul Energiei): OUG 114 a fost ca un elefant într-un magazin...

Havrileţ (Ministerul Energiei): OUG 114 a fost ca un elefant într-un magazin de porţelanuri

Potrivit lui Havrileţ, Comisia Europeană a declanşat mai multe proceduri de infringement împotriva României, ca urmare a OUG 114, iar una dintre ele are termen de soluţionare 26 decembrie. Dacă România nu va rezolva problemele, va fi trimisă în faţa Curţii Europene de Justiţie de la 1 ianuarie 2020.

“Lucrăm şi ţinem legătura cu Comisia Europeană, astfel încât România să iasă din procedura de infringement şi să reimpună funcţionarea pieţei după modelul pieţei unice europene, nu după modelul anilor 2002-2003, unde ne-a adus OUG 114. În ceea ce priveşte discuţia dacă anularea prevederilor OUG 114 va duce sau nu la creşteri de preţuri, eu vă spun că cel mai mare păcat al ordonanţei a fost că nu a prevăzut ce se va întâmpla după expirarea termenelor din ordonanţă: 2021, 2022…”, a precizat Havrileţ.

El a precizat că ordonanţa va produce efecte negative şi anii următori.

“Când se intervine administrativ într-o piaţă liberă, nu poţi să ai decât poziţia unui elefant într-un magazin de porţelanuri. La fel s-a întâmplat şi cu OUG 114, sunt efecte negative la vedere, evidente, şi unele care se vor vedea peste ani. Repararea efectelor negative este dificilă, pentru că s-au înregistrat pierderi pe tot lanţul, producătorii, furnizorii… Culmea, cel mai oropsit va fi consumatorul final, pentru că el va fi cel care va plăti tot ce înseamnă recuperarea costurilor. În plus, producătorii nu mai sunt interesaţi să facă investiţii, din cauza impredictibilităţii şi instabilităţii cadrului legislativ”, a arătat oficialul ministerial.

Havrileţ a arătat că, în prezent, pe bursa gazelor, preţurile au scăzut până la 70-73 de lei pe MWh, foarte aproape de preţul reglementat de 68 de lei pe MWh, informează Agerpres.

“Iată că preţurile au coborât din nou. Merita să ne întoarcem la modelul pieţei din 2002-2003? Nu merita. În acest moment, preţurile pe bursa din România sunt similare cu cele de la Baumgarten, deci este un preţ egalizat la nivel regional, aproximativ la nivelul din 2016”, a continuat el.

Havrileţ a adăugat că ministerul de resort a propus Guvernului adoptarea, în ianuarie, a unei ordonanţe simple pentru corectarea efectelor OUG 114.

Cele mai citite

VIDEO. Inundațiile pun stăpânire pe Brazilia. Bilanțul se ridică la 75 de morți

Bilanțul victimelor ploilor abundente care au provocat inundații în statul brazilian Rio Grande do Sul din sudul țării a crescut la cel puțin 75...

Ce salarii aveau cu adevărat Nicolae și Elena Ceaușescu

Așa cum bine cunoaștem cu toții, până în urmă cu mai bine de trei decenii și jumătate, România s-a aflat sub jugul dictaturii...

Când revin elevii în bănci? Calendarul examenelor naționale

Școala începe pe 8 mai, după vacanța de primăvară și după sărbătorile de Paște pentru creștinii ortodocși, conform calendarului anului școlar 2023-2024. Cursurile din modulul 5...
Ultima oră
Pe aceeași temă