12.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăEconomieRobert Viorel Chioveanu, noul şef al ANSVSA

Robert Viorel Chioveanu, noul şef al ANSVSA

“Prim-ministrul, domnul Ludovic Orban, prin decizie, a numit în funcţia de preşedinte al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, cu rang de secretar de stat, pe domnul Robert Viorel Chioveanu”, se arată într-un comunicat al ANSVSA, informează Agerpres.

Premierul Ludovic Orban i-a eliberat din funcţie pe 14 noiembrie, pe preşedintele şi pe unul dintre vicepreşedinţii Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor.

Potrivit unor decizii ale premierului publicate în Monitorul Oficial, Geronimo Răducu Brănescu, a fost eliberat din funcţia de preşedinte cu rang de secretar de stat al ANSVSA.

Premierul l-a desemnat atunci pe vicepreşedintele instituţiei Csutak Nagy Laszlo să exercită atribuţiile preşedintelui până la numirea unui nou conducător al ANSVSA.

Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă