31.4 C
București
miercuri, 29 iulie 2026
AcasăSpecialSondaj: Brexit, în avans

Sondaj: Brexit, în avans

Campania pentru ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană are un avans mic faţă de cea pentru rămânerea în cadrul blocului comunitar, potrivit unui sondaj de opinie publicat de institutul de sondare a opiniei publice ICM, relatează marţi Reuters, potrivit Agerpres

Aproximativ 46% dintre alegători s-au pronunţat în favoarea aşa-numitului Brexit, faţă de 44% care cred că Marea Britanie ar trebui să rămână în UE, nefiind luaţi în considerare alegătorii indecişi, se arată în sondajul ICM. 

Sondajul online, efectuat între 22 aprilie şi 24 aprilie, a fost realizat în cursul vizitei în Marea Britanie a preşedintelui SUA Barack Obama , care a cerut ţării să susţină apartenenţa la UE în cadrul referendumului ce va avea loc la 23 iunie. 

Cele mai citite

Tensiuni fără precedent în fotbalul mondial! UEFA ia în calcul măsuri radicale împotriva FIFA

Federațiile europene vor analiza posibilitatea unui boicot al Cupei Mondiale, în contextul proiectului FIFA privind vânzarea unei părți din drepturile comerciale ale competiției.Conflictul dintre...

Debitul Dunării continuă să scadă. Administrația Națională „Apele Române” monitorizează permanent evoluția situației hidrologice

Valorile actuale sunt comparabile cu cele înregistrate în anul 2005, iar cel mai redus debit consemnat la intrarea Dunării în țară rămâne cel din...

Scandalul pudrei de talc: Johnson & Johnson propune un acord de 5,5 miliarde de dolari pentru închiderea proceselor

Johnson & Johnson este pregătită să plătească până la 5,5 miliarde de dolari pentru a încheia unul dintre cele mai ample scandaluri juridice din...
Ultima oră
Pe aceeași temă