8.7 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSportCâți dintre aleșii noștri sunt incompatibili sau în conflict de interese

Câți dintre aleșii noștri sunt incompatibili sau în conflict de interese

 Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a finalizat, în primele patru luni ale anului, 402 dosare. Totodată, în 11 cazuri, inspectorii de integritate au descoperit averi nejustificate, cu o valoare totală de patru milioane de lei.

În perioada ianuarie – aprilie 2016, inspectorii ANI au finalizat 402 dosare, iar în 195 de dosare a constatat 211 incidente de integritate: 123 cazuri de incompatibilitate, 52 cazuri de conflicte de interese administrative, 11 cazuri privind constatarea unor diferenţe nejustificate între averea dobândită şi veniturile realizate, dar şi 15 cazuri de conflicte de interese penale, respectiv 10 cazuri referitoare la constatarea indiciilor privind săvârşirea infracţiunilor asimilate faptelor de corupţie, fals în declaraţii, potrivit unui comunicat remis redacției.

În cele 11 cazuri, diferența totală constatată este de aproximativ patru milioane de lei, adică 980.000 de euro.

Cele 211 incidente de integritate au vizat 192 de persoane evaluate: doi deputaţi, un senator, un preşedinte de consiliu judeţean, 45 de primari, 42 de viceprimari, 51 de consilieri locali, un consilier general, un fost prim-procuror, doi funcţionari publici cu statut special, 12 funcţionari publici, 34 de persoane cu funcţii de conducere din cadrul instituţiilor publice. 

Constatările ANI au fost menţinute în 50 de cazuri, fie prin deciziile definitive şi irevocabile ale instanţelor, fie prin necontestarea raportului de evaluare. În 36 de cazuri au fost constatate situaţii de incompatibilităţi, în 13 cazuri situaţii de conflicte de interese administrative, dar şi un caz în care instanţele de judecată au dispus confiscarea unei diferenţe nejustificate. Mai mult, instanţele de judecată au dispus condamnarea la închisoare cu suspendare sau cu executare în patru cazuri de fapte penale pe care ANI le-a înaintat organelor de cercetare penală. 

Într-unul dintre cazuri, printr-o decizie definitivă și irevocabilă a instanței, ANI a dispus aplicarea interdicţiei de a mai ocupa o funcţie sau o demnitate publică.

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 773: SUA anunță un ajutor militar de 6 miliarde dolari pentru Kiev. VIDEO

Ministrul american al Apărării, Lloyd Austin, a anunţat o nouă componentă de asistenţă militară pentru Ucraina în valoare de şase miliarde de dolari, într-un...

Modificări de trasee în acest weekend, în timpul desfășurării evenimentului „Bucharest Street Food Festival – Spring Edition”

Cu ocazia organizării evenimentului „Bucharest Street Food Festival – Spring Edition”, în zilele de 27.04.2024 (sâmbătă) și 28.04.2024 (duminică), între orele 09:00 – 22:00, circulația rutieră va fi restricţionată pe Șos....

Poliția se așteaptă la valori mari de trafic spre munte și spre mare

Centrul Infotrafic a transmis că valorile de trafic ar putea să crească în principal pe cele două drumuri naţionale cu staţiuni montane intens circulate...
Ultima oră
Pe aceeași temă